Potrivit unui comunicat emis, vineri, de Direcția Generală Anticorupție (DGA), procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a trimis în judecată un lector universitar de la UPG Ploiești, cercetat în stare de arest la domiciliu, sub aspectul săvârșirii a șapte infracțiuni de luare de mită, sumele primite în schimbul promovării unor examene totalizând aproximativ 45.000 de lei.
Anchetatorii arată că în data de 3 septembrie, în timpul sesiunii de restanțe, lectorul universitar a acceptat de la un număr de 62 de studenți în anul I la Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimiei din cadrul UPG Ploiești, promisiunea remiterii unor sume de bani cuprinse între 350 lei și 700 lei, totalizând suma de 38.500 lei, în vederea promovării examenelor la mai multe materii.
Trei zile mai târziu, după susținerea examenelor la o parte din materii, inculpatul a pretins și primit, din suma acceptată inițial, un total de 17.150 lei, solicitând ca diferența de bani de 20.350 lei să-i fie remisă ulterior, în zilele de 6 sau 7 septembrie, când urma să fie susținut examenul de restanță la Analiza matematică, spun procurorii.
„Totodată, la datele de 5 și 6 septembrie 2016, cu ocazia susținerii examenului restant la disciplina Logică matematică și teoria mulțimilor, în scopul promovării examenului, M.A.C. a primit de la 5 studente la Facultatea de Litere și științe, suma totală de 1.400 lei. De asemenea, în aceeași zi, cu ocazia susținerii examenului de restanță la Algebră liniară, geometrie analitică și diferențială, cel în cauză a primit de la 4 studenți la Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimiei, suma totală de 2.000 lei (câte 500 lei de la fiecare), în vederea promovării examenului”, se precizează în comunicat.
Totodată, inculpatul este acuzat că a mai primit de la doi studenți suma totală de 550 lei pentru promovarea unor examene de restanță.
Conform anchetatorilor, lectorul universitar a primit bani și în sesiunea de vară a anului universitar 2015-2016, fiind vorba despre suma totală de 2.000 lei pentru acordarea unor note de trecere la un examen.
„Tot în sesiunea de vară a anului universitar 2015-2016 din luna iunie 2016, respectiv in data de 26.06.2016, M.A.C. a pretins de la 3 studenți, prestarea de munci casnice la reședința sa situată într-o comună din județul Prahova, în schimbul promovării examenului la disciplina Matematică, analiză matematică, din semestrul II, ulterior unul dintre studenți, deplasându-se la reședința acestuia unde i-a cosit iarba”, se arată în comunicat.
În data de 5 septembrie, lectorul universitar a fost prins în flagrant de către ofițerii Direcției Generale Anticorupție—Serviciul Județean Prahova, în timp ce primea suma de 17.150 de lei, dintr-un total de 38.500 lei, de la 62 de studenți pentru promovarea unui examen.
„Cu ocazia emiterii rechizitoriului de trimitere în judecată, procurorul de caz a dispus, totodată, clasarea cauzei față de cei 62 studenți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită, întrucât există cauza specială de neimputabilitate, precum și față de celelalte persoane, întrucât în cauză sunt incidente cauze de nepedepsire privind denunțarea faptei”, se mai arată în comunicat.