Legea trimisă la promulgare completează Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare şi a fost iniţiată de liderul deputaţilor minorităţilor, Varujan Pambuccian. Ea prevede introducerea unui nou aliniat, care stabileşte vârsta de 65 de ani pentru pensionare, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Dispoziţia face derogare de la Legea pensiilor, care prevede o vârsta de 65 de ani pentru bărbaţi şi o vârstă de 63 de ani pentru femei în cazul pensionării.

Președintele Iohannis cere introducerea în această lege a unor dispoziţii care să permită pensionarea înainte de vârstă, la fel cum se întâmplă şi în cazul altor categorii profesionale a căror vârstă de pensionare a fost echilibrată.

„Deşi vârsta de pensionare este stabilită la 65 de ani indiferent de sex şi pentru alte categorii profesionale, acestea au posibilitatea de a se pensiona mai înainte de împlinirea acestei vârste, la cerere, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, se arată în cererea de reexaminare.

Preşedintele dă ca exemplu medicii, medicii dentişti şi farmaciştii, care, tot prin derogare de la Legea pensiilor, se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex, dar au posibilitatea de a se pensiona anticipat, cu respectarea condiţiilor prevăzute în Legea pensiilor.

„Ca regulă generală, personalul didactic beneficiază de pensie în condiţiile prevăzute de legislaţia de asigurări sociale şi pensii care reglementează sistemul public de pensii, chiar dacă personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, în anumite condiţii, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare, anual, la cerere”, se mai arată în cererea de reexaminare.

Alte cazuri particulare sunt cele ale cadrelor militare, ale poliţiştilor şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News