Concret, potrivit actului normativ, producătorii și furnizorii agentului termic au acum obligaţia să asigure, pe durata iernii și când sunt temperaturi scăzute, furnizarea agentului termic, conform contractelor încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale.

Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii şi/sau furnizorii de agent termic primar, precum şi sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară

Textul legii:

Documentul mai stabileşte, între altele, că serviciul public de alimentare cu energie termică poate fi efectuat și de către operatori privaţi, potrivit Agerpres.

Conform legii, „va fi asigurat accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor şi producătorilor de energie termică la reţelele termice şi la serviciul public de alimentare cu energie termică”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News