Propunerea legislativă intitulată ”Legea Anti-birocraţie” are ca obiectiv reducerea birocraţiei, a aglomeraţiei şi a timpului petrecut la ghişeu de către cetăţeni, a numărului de funcţionari la ghişee, stimularea conectării bazelor de date între instituţii, precum şi eliminarea şpăgii.
Principala prevedere din proiect este faptul că „este interzis ca o instituţie sau autoritate publică să solicite persoanelor fizice sau juridice beneficiare ale serviciilor publice date sau informaţii existente în sistemul public”.
Astfel, ”începând cu data de 30 decembrie 2018, nicio persoană fizică sau juridică de drept privat nu are obligaţia de a transmite şi nici nu îi pot fi solicitate, de către o instituţie sau autoritate publică, date sau informaţii existente în sistemul public”, prevede proiectul.
Proiectul vine și cu sancțiuni pentru funcţionarii publici. „Fapta de a solicita persoanelor fizice şi juridice de drept privat date sau informaţii care au fost comunicate unei alte instituţii sau autorităţi publice, săvârşită de către persoana din cadrul unei instituţii sau autorităţi publice, constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale”, mai stabileşte proiectul.
Ce își propune proiectul de lege: Reducerea numărului de funcționari de la ghișee și eliminarea șpăgilor în sistemul public
Potrivit inițiatorilor, propunerea legislativă intitulată ”legea a-nti-birocrație” își propune, în timp, reducerea aglomerației la ghișeele instituțiilor statului și implementarea sistemului e-guvernare.
În plus, se dorește reducerea numărului de funcționari de la ghișee dar și repartizarea mai eficientă a sarcinilor pentru aceștia.
Eliminarea șpăgii în situațiile limită în care cetățenii au nevoie de anumite servicii, este o altă țintă propusă de liberali.
Inițiatorii mai vorbesc și despre necesitatea interconectării bazelor de date ale instituțiilor publice, prin crearea unei culturi de colaborare interinstituțională.
Semantarii proiectului sunt: Cadariu Constantin-Daniel – senator PNL; Caracota Iancu – senator PNL; Fenechiu Cătălin-Daniel – senator PNL; Gorghiu Alina-Ștefania – senator PNL; Mirea Siminica – senator PNL; Oprea Mario-Ovidiu – senator PNL; Șoptică Costel – senator PNL; Popa Ion – senator PNL; Ţapu Nazare Eugen – senator PNL; Toma Cătălin Dumitru – senator PNL; Achiţei Vasile-Cristian – deputat PNL; Andronache Gabriel – deputat PNL; Bica Dănuţ – deputat PNL; Bode Lucian Nicolae – deputat PNL; Bodea Marius – deputat PNL; Boroianu Aurel-Robert – deputat PNL; Bumb Sorin-Ioan – deputat PNL; Calista Mara-Daniela – deputat PNL; Cozmanciuc Corneliu-Mugurel – deputat PNL; Cupşa Ioan – deputat PNL; Giugea Nicolae – deputat PNL; Gudu Vasile – deputat PNL; Ionescu George – deputat PNL; Leoreanu Laurenţiu-Dan – deputat PNL; Lungu Tudoriţa – deputat PNL; Moldovan Sorin-Dan – deputat PNL; Neagu Nicolae – deputat PNL; Nicoară Romeo-Florin – deputat PNL; Olar Corneliu – deputat PNL; Olteanu Daniel – deputat PNL; Preda Cezar-Florin – deputat PNL; Predoiu Marian-Cătălin – deputat PNL; Roman Florin-Claudiu – deputat PNL; Săftoiu Ana Adriana – deputat PNL; Şişcu George – deputat PNL; Sitterli Ovidiu-Ioan – deputat PSD; Şovăială Constantin – deputat PNL; Ştefan Ion – deputat PNL; Turcan Raluca – deputat PNL; Varga Glad-Aurel – deputat PNL; Vîlceanu Dan – deputat PNL
Citește și: UPDATE. Clădire cu români, incendiată intenționat în Germania. Șapte persoane sunt în stare gravă