După ce au aşteptat aproape două ore, în jurul orei 12.00, iniţiatoarea proiectului, împreună reprezentanţi ai ONG-urilor, au mers către comisia de învăţământ pentru a-i cere explicaţii lui Florin Buicu. Potrivit Aureliei Cristea, acesta i-ar fi spus că va veni la sedinţa Comisiei pentru sănătate, lucru care nu s-a mai întâmplat.
După trei ore şi jumătate, cei prezenţi la Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor au fost anunţaţi că şedinţa se amână pentru săptămâna viitoare. Anunţul a fost făcut de un membru al comisiei, care a primit un sms de la preşedintele comisiei, Florin Buicu.
Iniţiatoarea proiectului de lege a numit această amânare drept un abuz.
Reprezentanţii ONG-urilor au numit amânarea drept un abuz instituţional şi au declarat că vor cere clarificări oficiale asupra motivelor care au stat la baza acestei decizii.
Cu toate că legea anti-fumat primise aviz favorabil de la comisia de sănătate şi trebuia votată în plenul Camerei Deputaţilor pe 25 noiembrie, aceasta a fost scoasă de pe ordinea de zi şi retrimisă către comisie.
Dezbaterile au fost prelungite după ce Consiliul Concurenţei a trimis o scrisoare prin care a atras atenţia asupra unui amendament care interzice afişarea ţigărilor în locurile obligatorii de trecere.