„Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.
Iniţiatorul propunerii legislative, liberalul Florin Roman, a explicat în expunerea de motive a proiectului de act normativ că „plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult”.
„Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”, a transmis Florin Roman, potrivit Agerpres.
Măsura propusă a mai fost aplicată în trecut. Mai exact, posibilitatea de a scuti părinții copiilor cu vârsta de sub trei ani de la plata întreținerii blocului s-a aplicat între 2017 și 2018, anul în care a apărut actuala legislație a asociațiilor.