Administraţia Prezidenţială a anunţat la finalul consultărilor care au durat aproximativ o oră că, în baza prerogativelor sale constituţionale de mediere, preşedintele a facilitat dialogul între societatea civilă, instituţiile cu competenţe în domeniul prelucrării datelor, apărării şi securităţii naţionale şi partidele politice.
„Discuţiile au pornit de la premisa îmbunătăţirii cadrului normativ pentru a pune în acord nevoia de securitate cu apărarea drepturilor şi libertăţilor individului. Cu această ocazie, liderii partidelor politice au semnat o iniţiativă legislativă parlamentară de modificare şi completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice”, a precizat Administraţia Prezidenţială, în comunicatul de presă remis după întâlnire.
Potrivit comunicatului, „această iniţiativă nu vizează legea securităţii cibernetice şi nici Legea 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţie electronice destinate publicului, care a fost declarată neconstituţională”.
„Proiectul convenit astăzi urmăreşte să ofere garanţii suplimentare pentru protejarea datelor personale şi a dreptului la viaţă privată şi să aducă o serie de clarificări pentru a elimina riscurile de abuz. Astfel, accesarea datelor cu caracter personal poate fi realizată doar într-un cadru precis delimitat, de către instanţa de judecată sau numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Acest principiu a fost cerut şi de către reprezentanţi ai societăţii civile şi împărtăşit de toţi actorii implicaţi”, mai menţionează Cotroceniul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro