Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, era așteptat să atace la Curtea Constituțională Legea nr. 90/2001, care îl împiedică pe Liviu Dragnea să dețină o funcție în Guvernul României. Ciorbea a anunțat, luni, că decizia privind constituționalitatea legii va fi luată după învestirea Guvernului.
„Avocatul Poporului precizează că decizia privind constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea art. 2 din Legea nr. 90/2001 va fi luată după finalizarea procesului politic şi instituţional de învestire a viitorului Guvern”, se arată în comunicatul transmis de Avocatul Poporului, potrivit News.ro.
Legea 90/2001 prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.
Între timp, un nou nume este vehiculat ca propunerea PSD pentru funcția de premier: Bogdan Aurescu. Cunoscut ca diplomatul care a condus echipa care a câştigat, în 2009, procesul de la Haga împotriva Ucrainei, Aurescu a devenit ministru de Externe, în 2014, în Guvernul condus de Victor Ponta, după demisiile lui Titus Corlăţean şi Teodor Meleşcanu.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!