Liber la afaceri pentru primari. Deputaţii au adoptat legea care permie aleşilor locali să aibă alte activităţi în mediul privat, care nu au legătură cu activitatea din administraţie. Mai mult, prin proiectul de lege, conflictul de interese şi incompatibilităţile se prescriu după trei ani. Opoziţia a criticat legea, acuzând coaliţia de guvernare că „lucrează pentru primarii condamnaţi”. Camera Deputaţilor este decizională în acest caz, iar legea merge la promulgare.
Deputaţii au adoptat proiectul de lege prin care primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii Judeţene, plus consilierii locali şi judeţeni vor avea voie să aibă afaceri în mediul privat, dacă activitatea nu are legătură cu mandatele lor. Este vorba despre un proiect iniţiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.
„Este o zi istiorică pentru primarii din România. Dacă pentru cei care şi-au pierdut mandatele nu am mai putut face mare lucru, pentru ceilalţi 500 de primari, am făcut o reparaţie morală şi materială”, a spus Rădulescu, după adoptare.
“Primarii şi viceprimarii pot exercita în alte domenii de activitate din sectorul privat care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari”, se arată în proiectul de lege. Aceeaşi prevedere s-ar aplica şi consilierilor locali şi judeţeni.
Totodată, „conflictul de interese şi incompatibilitatea se prescriu trei ani de la săvârşire”, mai prevede proiectul de lege.
Iniţativa a fost adoptată cu 196 voturi „pentru” şi 59 „împotrivă”.
„Se creează un cadru legislativ impredictibil. Sub pretextul că ajutaţi primarii, de fapt îi încurcaţi. Spunându-le că nu vor mai avea probleme în justiţie, de fapt, îi încurcaţi”, a spus deputatul PNL Raluca Turcan.
Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz, iar legea merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgată.
Citeşte şi: ANALIZĂ. De ce se dușmănesc Israelul și Palestina. Un conflict vechi de secole, cu rădăcini religioase