Legea a fost declarată neconstituțională în ansamblul său, pe motive extrinseci.

Legea a fost adoptată luna trecută, la inițiativa PSD, ALDE și Pro România, şi de prevederile sale puteau beneficia inclusiv restanțierii la plata creditelor.

Totodată, CCR a respins pe aceleași motive și legea privind scutirea pentru trei luni de la plata utilităților și a contribuțiilor sociale a celor ale căror venituri au scăzut cu minimum 15% din cauza crizei provocate de coronavirus.

Actele normative au fost atacate la CCR de parlamentarii liberali, care au explicat că cele două legi au fost adoptate fără dezbatere parlamentară reală și fără avize din partea comisiilor de specialitate ale Legislativului și din partea Consiliului Economic și Social și fără punctul de vedere al Guvernului.

Urmărește-ne pe Google News