Actul normativ instituie reguli mult mai clare și transparente referitoare la procedurile de legitimare, de control corporal, al bagajelor sau al vehiculului unei persoane. Totodată, sunt clarificate condițiile în care o persoană poate fi dusă la sediul poliției și situațiile în care polițistul poate utiliza forța.
Pe de altă parte, s-a înăsprit şi legea pentru o serie de fapte antisociale, precum refuzul persoanei de a da relații pentru stabilirea identității sale sau organizarea de petreceri private în spațiul public, în apropierea locuinţelor.
Libertatea vă prezintă câteva dintre prevederile care apar în legea care, tocmai, a fost, adoptată, de deputaţi.
Când poate duce poliţistul o persoană la secţie
Poliţistul are dreptul să solicite persoanei pe care o legitimează să ţină mâinile la vedere şi, după caz, să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.
Poliţistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliţiei, atunci când:
– nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;
– din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;
– prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică;
– luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.
Un om nu poate fi ţinut în sediul poliţiei mai mult de opt ore şi, în cazuri speciale, mai mult de 12 ore
Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliţie la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale. Verificarea situaţiei şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana dusă la sediul poliţiei se realizează de îndată, fără a depăși 8 ore de la momentul iniţierii deplasării.
În situaţia în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită, din motive obiective, termenul de 8 ore se poate prelungi cu perioada necesară stabilirii identităţii, verificării situaţiei şi, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăși 12 ore de la momentul în care „suspectul” a fost transportat la sediul poliţiei.
Ce drepturi au românii dacă ajung pe mâna oamenilor legii
Cel care va fi dus la secţia de poliţie va avea însă şi drepturi, ce ar trebui să-i fie respectate. Acestea sunt:
– de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției, înainte de inițierea măsurii;
– de a fi informată cu privire la drepturile ce-i revin;
– de a contesta măsura dispusă;
– de a fi asistată de un avocat și de a comunica direct cu acesta;
– de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane pe care o indică;
– de a fi asistată de un medic;
– de a-i fi informați părinții, tutorele sau reprezentantul legal, dacă este vorba de un minor;
– de a primi o copie a procesului-verbal întocmit cu această ocazie.
Poliţiştii pot intra într-o locuinţă dacă acolo se produce o infracţiune
În altă ordine de idei, polițistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuinţă sau în orice spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimţământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru a salva viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spaţiu este o persoană aflată în pericol; a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spaţiu este o persoană decedată; a prinde autorul unei infracţiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante, prin violenţă, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta/aceasta se află în acel spaţiu, sau autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spaţiu.
Legea nu vizează protestele
Pe de altă parte, dacă persoana care a fost avertizată prin mesajul Poliţia, stai! – Nu te apropia!, continuă să se apropie de polițist, acesta va putea interveni utilizând forța, proporțional și strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul și pentru a lua măsurile legale necesare.
Proiectul propus de MAI și adoptat prin votul Parlamentului României nu vizează domeniul adunărilor publice (mitinguri, activități de protest etc.).
Pentru o perioadă de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Ministerul Afacerilor Interne, Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră Română vor desfăşura activităţi de informare a populaţiei cu privire la drepturile şi obligaţiile persoanelor, respectiv drepturile şi obligaţiile organelor de aplicare a legii.