Legea insolvenței persoanelor fizice ar fi trebuit să intre în vigoare de pe 1 noiembrie, dar aceasta nu poate fi aplicată pentru că încă nu au fost aprobate normele metodologice de aplicare ale legii. Mai mult, nici comisiile de insolvență care trebuie să primească și să aprobe sau nu cererile de insolvență nu au fost constituite. Acesta este, practic, și motivul pentru care președintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea termenului.
UPDATE 31 octombrie: Preşedintele Klaus Iohannis a cerut luni Parlamentului se reexamineze legea prin care intrarea în vigoare a legii insolvenţei persoanelor fizice a fost stabilită pentru 31 octombrie 2016, nu 31 decembrie 2016, aşa cum decisese Guvernul.
Astfel, deși Guvernul decisese ca legea insolvenței persoanelor fizice să intre în vigoare la 31 decembrie 2016, Parlamentul a decis că termenul prorogat este 31 octombrie 2016.
Președintele a atras atenţia că termenul de intrare în vigoare a unei legi trebuie astfel stabilit încât să permită tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice să-şi exercite atribuţiile constituţionale şi legale referitoare atât la respectarea procedurilor de adoptare, promulgare, publicare, cât şi la stabilirea măsurilor ce decurg din aplicarea legii respective.
”Devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015, chiar şi cu două luni, poate afecta procesul de asigurare a măsurilor concrete privind alocarea resurselor umane şi bugetare necesare pentru organizarea şi funcţionarea comisiilor avute în vedere de Legea nr. 151/2015, cât şi a completelor de judecată. În lipsa cadrului funcţional şi organizatoric adecvat, apreciem că intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 151/2015 la data de 31 octombrie 2016 este de natură să facă inaplicabilă atât procedura administrativă de insolvenţă pe bază de plan de rambursare, cât şi procedura simplificată de insolvenţă”, se arată în cererea de reexaminare.
Legea care ar fi trebuit să ajute românii cu datorii a fost devansată cu două luni, din motive electorale, aceasta trebuind să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017. „De la 1 noiembrie românii sufocați de datorii vor beneficia de un instrument legal, modern, prin care au o șansă reală de ieșire din impas și redresare financiară. Încă din luna decembrie a anului trecut am susținut că această ordonanță dată în preajma Crăciunului a fost o greșeală și sper ca măcar în al doisprezecelea ceas Guvernul să pună în aplicare o lege care vine în sprijinul românilor aflați în necaz financiar”, declara inițiatorul legii, deputatul Ana Birchall.
Reprezentanții ANPC, care ar trebui să și implementeze legea falimentului personal, încă nu au reușit să angajeze cele câteva sute de persoane de care este nevoie pentru crearea comisiilor și asta pentru că nu au la dispoziție fondurile necesare.
Legea insolvenței persoanelor fizice vina ca o completare la celelalte două legi care au fost date în ultimele luni, legi care sprijină clienții băncilor depășiți de datorii, legea conversiei creditelor și legea dării în plată.
Avantajele legii insolvenței persoanelor fizice
Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, orice persoană căreia îi este aprobat planul de restructurare beneficiază de suspendarea executărilor silite începute asupra ei. În plus, odată începută procedura, dobânzile și penalitățile pentru întârzierea la plată se opresc.
Pentru a avea parte de aceste avantaje, debitorul va trebui să aibă reședință sau domiciliul în România de cel puțin 6 luni, înainte să depună cererea de restructurare a datoriilor. Totodată, intră sub incidența acestei legi cei care au datorii destul de mari încât nu și le pot rezolva în decurs de un an fără să își afecteze traiul rezonabil.
Pentru a beneficia de rigorile legii insolvenței persoanelor fizice, o persoană va trebui să aibă datorii cel puțin egale cu valoarea-prag, adică de minim 15 salarii minime pe economie.