”Practic, ministrul Educaţiei Naţionale şi Guvernul, în loc să se ocupe de problemele care sunt în şcoli, de faptul că urmează evaluări, Bacalaureat, înscrieri, de faptul că probabil sau aproape sigur elevii nu vor avea manuale şcolare la începutul anului şcolar, să se ocupe de infrastructură şi de alte probleme ale educaţiei din România, ei se ocupă de instituţionalizarea unui monopol şi practic vor să ţină tot învăţământul, toată producţia de carte şcolară în mâna lor”, a declarat deputatul PNL Florica Cherecheş, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acesteia, PNL critică instituirea unui monopol pe piaţă, critică faptul că legea nu are rigoare normativă, că instituie un paralelism legislativ între Legea manualului unic şi Legea educaţiei naţionale.

„Sunt o mulţime de prevederi contradictorii şi asta va stârni foarte multă confuzie şi interpretări diferite şi eronate ale textului de lege. Pe de altă parte, în Legea manualului sunt definite câteva categorii de manuale – manual de bază, manual şcolar, manual opţional şi nu se ştie exact pe care dintre acestea le va finanţa Ministerul Educaţiei pentru că în lege ni se spune că ministerul asigură finanţarea pentru manualele şcolare. Acum, cu aceste categorii, nu se ştie exact cine şi ce va finanţa, ceea ce înseamnă că probabil tot părinţii vor fi cei care vor scoate bani din buzunar pentru a asigura manuale pentru copiii lor, dacă vor să facă ceva la şcoală”, a spus Cherecheş.

Proiectul de lege privind manualul școlar a fost adoptat de Senat, pe 22 mai, în calitate de for decizional și va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Inițiativa legislativă aparține Guvernului și reglementează modul în care se elaborează manualele, evaluarea și stabilirea manualelor de bază. Liviu Marian Pop, președintele comisiei de învățământ, a precizat că proiectul s-a discutat în șapte ședințe. ”Se introduc criterii de evaluare a manualelor și adaptarea manualelor la vârsta celui școlit, dar și criteriile care țin de corectitudinea conținutului fiecărui manual”, a spus și Ecaterina Andronescu.

Citește și: România, condamnată la CEDO pentru găzduirea de închisori secrete ale CIA. ”România cunoștea scopul activităților CIA pe teritoriul său și a cooperat”

 
 

Urmărește-ne pe Google News