Proiectul de lege a fost adoptat cu 75 de voturi favorabile. ”Mulțumesc pentru vot, adio baroni ai manualelor”, a spus Liviu Marian Pop, fost ministru al Educației, în dezbaterea din plenul Senatului,
Inițiativa legislativă aparține Guvernului și reglementează modul în care se elaborează manualele, evaluarea și stabilirea manualelor de bază.
”Nu este vorba despre un manual unic, ci mai multe manuale de bază”, au spus cei de la PSD.
Liviu Marian Pop, președintele comisiei de învățământ, a precizat că proiectul s-a discutat în șapte ședințe. ”Se introduc criterii de evaluare a manualelor și adaptarea manualelor la vârsta celui școlit, dar și criteriile care țin de corectitudinea conținutului fiecărui manual”, a spus și Ecaterina Andronescu.
Mario Ovidiu Oprea, de la PNL, a declarat că liberalii au o altă perspectivă asupra acestei legi. El a arătat că în ciuda semnalelor venite din partea elevilor, a celor care elaborează aceste manuale, manualul unic devine realitate.
”Monopolul este tot la minister, și nu la cel de la catedră, care folosește aceste manuale”, au atras atenția cei de la PNL.
”Legalizați un abuz al Ministerului Educației!”, a spus și Mihai Goțiu de la USR.
Conform proiectului, evaluarea manualelor se organizează prin Centrul Național de Evaluare și Examinare și Institutul de Științe ale Educației, în baza unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului Educației Naționale, de către grupuri de evaluatori formate din cadre didactice, selectate în baza apelului public de selecție.
PNL și USR au ctriticat prevederea, arătând că nu se promovează un învățământ european, iar lipsa manualelor, în școli, va rămâne o constantă, la începutul anului școlar.
Conform actului normativ, adoptat de Guvern în timpul mandatului ministrului Liviu Pop, proiectele de manuale școlare sunt realizate de către autori/coautori și se depun în formă de manuscris la Ministerul Educației Naționale (MEN), în vederea evaluării calității științifice.
Evaluarea manualelor se organizează prin Centrul Național de Evaluare și Examinare și Institutul de Științe ale Educației, în baza unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului Educației Naționale, de către grupuri de evaluatori formate din cadre didactice, selectate în baza apelului public de selecție.
Manualele școlare admise în urma evaluării vor fi publicate pe platforma www.manuale.edu.ro, cu scopul de a selecta manualul școlar de bază prin proceduri transparente aprobate prin ordin al ministrului.
MEN achiziționează conceptul și conținutul manualului școlar de bază de la autori/coautori, iar manualele școlare de bază, în format pdf și în varianta digitală interactivă, vor putea fi accesate și de pe site-ul ministerului, în cadrul Bibliotecii Școlare Virtuale, devenind resurse educaționale deschise.Înainte de reeditare, fiecare manual școlar va fi reevaluat de grupuri de experți.
Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA va fi înființată ca societate comercială pe acțiuni, de interes național, cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Educației, prin reorganizarea Regiei Autonome Editura Didactică și Pedagogică.
Editura Didactică și Pedagogică va avea ca obiect principal de activitate editarea manualelor școlare pentru învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal, în limba română și în limbile minorităților naționale, dar și alte lucrări pentru învățământul preșcolar și universitar.
De asemenea, Editura Didactică va edita manuale pentru școli profesionale și de maiștri, tratate, lucrări de metodică și de pedagogie, lucrări în sprijinul învățământului pentru perfecționarea profesorilor și pentru activități individuale ale elevilor și studenților, originale și traduceri din alte limbi, cât și materiale grafice în domeniul mijloacelor de învățământ, precum și alte lucrări necesare învățământului.
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, MEN va elabora normele metodologice de aplicare a legii, care vor fi aprobate prin ordin de ministru.