ComenteazăScandalul public declanşat de presă privind veniturile exorbitante ale mahărilor (însă nu doar ale lor) din structurile – agenţii şi autorităţi subordonate Guvernului, dar şi din regii şi companii cu capital de stat – a determinat Executivul să recurgă la un truc ieftin şi să mimeze că abia acum a aflat ce jaf păstoreşte. Şi că arde de nerăbdare să-l oprească printr-o lege unitară a salarizării. Lege care putea şi trebuia să fie de mult adoptată.
Libertatea, ca şi alte publicaţii, a semnalat de ani de zile că, în timp ce în UE raportul dintre salariul minim şi cel maxim e de 1/7, 1/8, în România ajunge şi trece de 1/25. Prin şmecherii ca zecile de sporuri aberante, de prime cu toptanul, prin hăţişul deliberat croit al vreo 1.000 de reglementări salariale s-a ajuns la venituri de 200-300 milioane de lei lunar. Bani care umplu, însă, mai ales buzunarele clientelei politice numită în funcţii superioare, ale dulăilor, iar nu ale căţeilor, ale autenticilor specialişti invocaţi de premier. Ceea ce naşte suspiciunea că o parte din ei sunt “bani pentru partid”.
Nu cred că vom avea curând o lege a salarizării corectă, echitabilă, europeană. Deja s-au piţigăiat voci care resping propunerea unui raport de 1/6, ceea ce ar afecta lăcomia şi interesele chiar ale multora dintre decidenţi. Pentru că, indiferent de culoarea politică, fiecare partid are propriii săi clienţi, care aşteaptă venirea la putere ca puii în cuib. Cu ciocurile larg deschise.