Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat după şedinţa coaliţiei de guvernare, că se va lucra anul viitor la Legea pensiilor, întrucât este un act normativ „extrem de complicat”.

„Legea pensiilor – vom lucra la ea anul viitor. Aşa ne-am propus, să lucrăm la ea în anul viitor. Nu cred că va ajunge în Parlament în acest an. Legea este extrem de complicată, de stufoasă şi măsurile care trebuie avute în vedere sunt de o amplitudine fără precedent. Adică sunt milioane de dosare care trebuie analizate pentru a evalua impactul acestei legi”, a afirmat liderul ALDE.

Și Liviu Dragnea a spus, la rândul lui, că nu este sub semnul întrebării creșterea punctului de pensie, cu 10%, de anul viitor.

”Niciunul dintre noi nu ştia, nu avea dimensiunea grozăviei din interiorul sistemului de pensii din România, absolut nimeni”

”Niciodată nu a fost prinsă legea pensiilor cu prevedere bugetară în 2018, pentru că însemna să fim nerealiști”, a spus Dragnea, arătând că este vorba despre o perioadă foarte mare de recalculare a tuturor pensiilor și de sute de mii de dosare.

El a menționat că este vorba de repararea nedreptăţilor. ”Decizia politică luată acum ceva timp a fost să finalizăm aceste legi care sunt necesare acum, şi anume Legea bugetului de stat, split TVA şi celelalte care ţin de Legea salarizării, urmând ca imediat după ce ele vor fi depuse în Parlament să reîncepem discuţiile cu Ministerul Muncii sub coordonarea primului ministru despre legea pensiilor, urmând să luăm nişte decizii importante pe când şi pe ce perioadă vor fi alocate resursele financiare pentru a se repara aceste nedreptăţi, pentru că nedreptăţile despre care vorbim sunt diferenţe între pensii pentru oameni care au avut aceleaşi condiţii de muncă şi aceeaşi perioadă de muncă şi asta înseamnă bani şi trebuie să luăm o decizie realistă, să nu vindem iluzii”, a afirmat Dragnea.

Întrebat dacă PSD a fost nerealist în campania electorală atunci când a propus nişte termene, Liviu Dragnea a răspuns: „Nu, nu este vorba despre nerealism, este vorba de, dimpotrivă, de o abordare pragmatică. La vremea la care noi am discutat despre acest lucru, o spunem cu sinceritate, niciunul dintre noi nu ştia, nu avea dimensiunea grozăviei din interiorul sistemului de pensii din România, absolut nimeni. Ne-a trebuit mult timp pentru a putea avea acces la toate informaţiile. Din păcate, în România încă mai sunt zone în instituţiile publice unde informaţiile trebuie să le scoţi într-un mod destul de ciudat”.

Citește și: Aproximativ 5.000 de pușcăriași, din cei peste 25.000, vor putea fi eliberați! Condițiile de detenție îi scot din închisori

 
 

Urmărește-ne pe Google News