UPDATE ora 17.05 Plenul Parlamentului a adoptat un amendament al UDMR, astfel că majoritatea PSD-ALDE îşi asigură voturile pentru ca legea să treacă fără emoţii în Legislativ. Potrivit amendamentului, pensionarul este „persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege și a realizat cel puțin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum şi persoanele încadrate în grad de handicap grav care au realizat 1/3 din stagiul complet de cotizare.
În forma iniţială, erau prevăzute doar persoanele nevăzătoare.
„O să susținem în continuare amendamentele formulate în privința pensiilor de invaliditate, în ciuda faptului că s-a promis că va ajunge într-un timp cât mai scurt în Parlament legea indemnizațiilor sociale care va acoperi această categorie de beneficiari. Nu putem să impunem un stagiu minim de cotizare de 15 ani pentru pensie de invalidate. Nu este corect față de ei. Ne angajăm că vom lucra noi pe un proiect de lege prin care să oferim protecție acestei categorii de persoane dacă nu apare urgent această lege a indemnizației sociale promise”, a declarat deputatul UDMR Csep Andreea, în plen.
Proiectul de lege a fost adoptat pe articole, votul final urmând să se dea miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor.
UPDATE ora 17.00 „Este o lege la care s-a lucrat temeinic”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, în plenul Camerei Deputaţilor, precizând că legea respectă programul de guvernare şi este aplicabilă, având toate avizele ministerelor.
„Cel mai important principiu al legii este fără îndoială contributivitatea dar s-a urmărit şi eliminarea unor inechităţi, precum pensiile diferite între femei şi bărbaţi”, a spus fostul ministru al Muncii.
Nu mai este posibil ca persoane care au contribuit 35 de ani să aibă aceeaşi pensie ca cei cu o contribuţie de doar 10 sau 15 ani”, a menţionat Vasilescu.
UPDATE ora 16.40 PNL a cerut, în plenul Camerei, retrimiterea proiectului de lege la comisia de muncă, însă solicitarea liberalilor a picat la vot.
PNL acuză probleme de constituţionalitate ale proiectului. Şi UDMR a declarat în plen că legea dezavantajează persoanele cu dizabilităţi.
Dan Vîlceanu a precizat că o problemă o constituie şi sintagma din lege „contribuţii datorate şi plătite”. El a explicat că există companii de stat care nu plătesc contribuţiile de pensii, iar angajaţii nu au nicio vină.
În privinţa contributivităţii, PNL afirmă că două persoane care contribuie diferit vor primi aceeaşi pensie. „Cum încurajăm munca?, s-a întrebat el.
Şi USR a anunţat că va vota împotriva proiectului.
Deputatul PMP Robert Turcescu a arătat că legea pensiilor se bazează pe legea salarizării, care este prost scrisă, şi va produce efecte la fel de negative.
„Acest sistem de pensii trebuie să fie echitabil, şi trebuie să elimine inechităţile din sistem. Există în continuare pensii speciale, prin urmare, numai de echitare nu poate fi vorba”, a spus deputatul.
„E vânare de vânt ceea ce faceţi în momentul de faţă, pentru că nu se poate aplica un astfel de sistem”, a mai spus Turcesc, acuzându-i pe cei de la PSD că îi mint atât pe pensionarii actuali cât şi pe cei care vor fi pensionari în viitor.
Proiectul se află pe prima poziţie în ordinea de zi a plenului Camerei, care începe la ora 16.00. Săptămâna trecută, legea nu a fost introdusă la vot, după ce social-democraţii s-au temut că nu au majoritate pentru a adopta proiectul.
Între timp, liderul PSD Liviu Dragnea a avut negocieri cu parlamentarii de la UDMR, pentru susţinerea la vot a legii.
Săptămâna trecută, proiectul de lege al Guvernului, care a suferit mai multe modificări, atât la Senat, cât şi în comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, nu a mai fost introdus pe ordinea de zi a plenului, deşi raportul comisiei a fost finalizat marţi iar preşedintele comisiei, Adrian Solomon, anunţase că va intra în şedinţa de miercuri a plenului Camerei Deputaţilor.
Oficial, motivul neintroducerii proiectului la vot a fost faptul că nu există acordul liderilor de grup pentru suplimentarea ordinii de zi. Opoziţia, la rândul ei, spune că nu va vota proiectul şi că îl va ataca la Curtea Constituţională.
UDMR, prin vocea liderului Kelemen Hunor, a arătat că votul formaţiunii sale depinde de adoptarea amendamentele privind problemele persoanelor de dizabilităţi. ‘Legea pensiilor e o lege mai bună decât legea actuală, dar trebuie tratată mai serios problema persoanelor cu dizabilități. Noi am introdus un amendament și în Comisie s-a votat amendamentul nostru, iar după pauză l-au respins. Nu se poate. Aceste persoane trebuie să se regăsească în sistem, este cererea noastră. În acest moment se discută și se va discuta în continuare și eu sper că se va găsi o soluție. Amendamentul există și noi îl vom susține și când ajunge în plen. Mai mult nu pot să spun, până când nu se votează, să vedem ce se întâmplă cu acest amendament. Noi am avut vreo 6-7 amendamente, nu știu de ce au fost respinse, e o procedură ce nu trebuie să devină o cutumă, reluarea votului”, a declarat președintele UDMR , la Camera Deputaților.
Ce prevede legea pensiilor
Orice persoană care a realizat stagiul minim de cotizare de până la 15 ani, dar nu mai puţin de 10 ani se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială.
În sistemul public de pensii se poate încheia contract de asigurare socială şi pentru perioade de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii”, prevede articolul adoptat.
Încadrarea persoanelor cu grad de handicap grav în categoria celor care pot ieşi la pensie după un stagiu de cotizare mai mic, şi anume de 11,8 ani. În textul iniţiat de Guvern şi adoptat de Senat, doar nevăzătorii erau incluşi în această categorie.
Membrii comisiei au eliminat mai multe amendamente, printre care şi cel depus de Liviu Dragnea, care viza introducerea în stagiului de cotizare a perioadei în care au fost urmate cursurile unei şcoli profesionale. Singurele forme de învăţământ asimilate vechimii în muncă sunt cursurile de zi sau cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, ori a unui ciclu de studii universitare, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz.
Deputaţii din comisie au stabilit şi reducerea stagiului minim de cotizare şi în cazul femeilor care au copii adoptaţi. Astfel, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare.
Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul copiilor cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani”, au decis deputaţii. Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat şi ca locuitorii din zonele industriale cu poluare remanentă, într-o rază de 4 km în jurul sitului contaminat, să poată beneficia, la cerere, de reducerea vârstei de pensionare cu până la 2 ani, dacă au locuit şi lucrat 35 de ani în aceste zone.