Legea ajustează termenele în care proprietarii sau deţinătorii de terenuri au obligaţia efectuării lucrărilor de întreţinere a terenurilor, raportat la perioadele de răsărire si înflorire a buruienii ambrozia.

„În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreţinere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia”, arată legea promulgată.

Actul normativ instituie „posibilitatea de realizare a respectivelor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea şi pe cheltuiala persoanelor în sarcina cărora este stabilită această obligaţie”.

„Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pot solicita efectuarea acestor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale. Autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala solicitantului, în măsura în care dispun de mijloacele necesare efectuării acestora sau îl vor informa pe acesta că nu pot da curs solicitării şi că obligaţia legală subzistă. Modalitatea de plată a contravalorii prestaţiilor serviciilor de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale”, conform sursei citate.

Totodată, în situaţia în care autorităţile locale, la expirarea termenului de 15 zile de la transmiterea avertismentului, constată că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole nu au efectuat lucrări de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, pot interveni pe terenurile infestate pentru a le curăţa.

În plus, „în toate cazurile în care proprietarul notificat nu permite accesul pe terenul supus lucrărilor de intervenţie în vederea executării acestora de către autoritatea administraţiei publice locale, primarul solicită autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor”.

„Costurile generate de efectuarea lucrărilor de prevenire, combatere şi distrugere a speciei Ambrosia artemisiifolia vor fi suportate de către proprietarii, deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole”, conform legii promulgate de către şeful statului.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News