Bugetul de anul acesta a fost construit în așa fel încât statul să aibă la dispoziție credite de angajament de 50 de miliarde de lei. Din aceștia, un procent semnificativ a fost dat primăriilor, astfel încât acestea să poată cheltui „pe datorie”.  Dar pentru a se atinge de acești bani, primarii și consilierii trebuie să fie puși la adăpost de controalele fiscale pentru a nu fi trași la răspundere.

Statul vrea protecție împotriva statului

Din acest motiv, Legea prevenției va avea o componentă privind administraţia locală, acest proiect urmând să fie publicat săptămâna viitoare de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, potrivit ministrului de resort Alexandru Petrescu.

„Legea prevenţiei este deja finalizată de circa 2 săptămâni, dar în urma întâlnirilor pe care le-am avut cu Asociaţia Municipiilor din România vom introduce o componentă de prevenţie în ceea ce priveşte administraţia locală şi urmează ca tot schimbul de comunicare internă cu ministerele să se finalizeze luni (3 aprilie – n.r.) şi să o ridicăm joi (6 aprilie – n.r.) pe site-ul instituţiei”, a spus Petrescu.

La acea întâlnire Liviu Dragnea spunea că primarilor le este frică să mai semneze acte pentru că ar putea fi luați în colimator de ANAF. În forma sa iniţială, proiectul de Lege a prevenţiei prevedea că acei contribuabili care constituie contravenţii ar putea beneficia de măsuri de prevenţie o singură dată pentru fiecare faptă, într-un termen de 5 ani. Asta însemna că, organul constatator al contravenției nu va putea aplica sancţiunea contravenţională la prima constatare ci va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor şi va redacta planul de conformare. Acolo vor fi trecute deficiențele ce trebuie remediate, precum şi termenul de conformare pentru fiecare faptă.

Decizia i-a înfuriat pe antreprenori

Decizia de a adăuga și componenta administraței locale nu a căzut deloc bine antreprenorilor din România, care așteptau ca legea să intre în vigoare la 1 aprilie. „La fiecare apariție în public aleșii își schimbă declarațiile când vine vorba despre această lege. Astfel că, la un moment dat, aceștia ar fi dorit să fie incluse sub umbrela legii prevenției și primăriile și consiliile locale. Acest lucru mi se pare anormal, în special că legea în cauza este destinată mediului privat”, a declarat Florin Jianu, fostul ministru al Mediului de Afaceri, actual antreprenor.

Potrivit lui, aleșii locali nu au nevoie de legea prevenției deoarece au deja în spate departamente întregi juridice și fiscal.

 
 

Urmărește-ne pe Google News