Liderul de la Helsinki anunțase că vrea să promulge legea înainte de alegerile legislative programate la începutul lunii aprilie.
Aderarea Finlandei a fost ratificată de toate statele NATO, cu excepția Turciei și Ungariei. Liderul turc Recep Tayyip Erdogan și-a dat săptămâna trecută acordul pentru primirea țării nordice în cadrul alianței, Parlamentul urmând să ratifice aderarea. La rândul său, Budapesta a anunțat că va ratifica pe 27 martie aderarea Finlandei.
Finlanda și Suedia au solicitat să se alăture blocului militar după declanșarea invaziei ruse în Ucraina, însă una dintre cele mai mari opoziții a venit din partea Turciei, care le-a acuzat că adăpostesc pe teritoriile lor „terorişti”, termen prin care Ankara desemnează în special membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Între timp, Ankara mai are obiecții doar în privința aderării Suediei, acestea fiind întărite de mai multe incidente din ultimele luni, printre care o manifestație în faţa ambasadei Turciei la Stockholm, în timpul căreia a fost ars un exemplar al Coranului.
Reacția Rusiei: O decizie „contraproductivă”
Moscova a condamnat apropierea Finlandei de aderarea la NATO, prin vocea purtătoarei de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, care a declarat joi că decizia țării nordice este „dezechilibrată” și „contraproductivă”, a relatat agenția rusă Ria Novosti, citată de CNN.
„În ceea ce privește decizia Finlandei de a adera la NATO, cu greu poate fi considerată echilibrată”, a spus Zaharova, adăugând că hotărârea a fost luată „sub influența unei campanii mediatice antirusești fără precedent” și fără o dezbatere publică adecvată.
„Înțelegem că Statele Unite ale Americii și o serie de aliați ai acestora se află în spatele acestei campanii politice”, a mai acuzat ea.
Parlamentul Suediei a aprobat pe 22 martie propria sa cerere de aderare la NATO, dar guvernul suedez așteaptă încă aprobarea Turciei și a Ungariei.
Foto: EPA
Adaoli.8761 • 24.03.2023, 14:41
Unde dai, și unde crapă! Nu "visau" rușii , câtă graniță cu NATO îi așteaptă. Așa-i când te crezi taur de corida, dar ești bou ! Slava Ucraina !
enoonmai • 24.03.2023, 07:54
Cleptocratioi rusi tare ar fi vrut ca Finlanda si Suedia sa le ceara si lor aprobarea, inainte de a cere protectia NATO.
Jumbo • 24.03.2023, 07:07
De ce Putin nu cucereste Finlanda azi? Sa si ia dusmanii oe rand. Slavaaaaaa