Termenul de 1 noiembrie se apropie cu paşi repezi. Deşi nu este o dată-limită impusă prin lege, de atunci intră în vigoare noul regulament privind obligativitatea utilizării pneurilor de iarnă. Cu toate că acest text de lege e disponibil oricui, au apărut mai multe declaraţii care au stârnit panică. De exemplu, anumiţi oficiali au afirmat că şoferii care folosesc deja cauciucuri de iarnă sunt pasibili de amendă, în caz că, la controlul autorităţilor, nu prezintă un certificat de conformitate de la un service, prin care să ateste că pneurile utilizate sunt cele corespunzătoare.
În realitate nu e aşa, întrucât legea nu prevede acest lucru, dar tocmai declaraţia de mai înainte ne-a determinat să verificăm textul Ordonanţei 5/2011. La o citire mai atentă, am avut o adevărată surpriză! Maşina trebuie “încălţată” cu anvelope de iarnă pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Cu alte cuvinte, atunci când drumul e curăţat corespunzător, şoferii nu mai sunt pasibili de amendă. Mai mult, iată ce spune şi Florian Coman (foto), directorul Autorităţii Rutiere Române. “Vor fi date amenzi doar celor care îngreunează circulaţia pentru că nu sunt echipaţi de iarnă”, a declarat oficialul.

Service-ul poate fi penalizat dacă nu v-a montat pneurile corespunzătoare

Singurele anvelope acceptate pentru sezonul rece sunt cele care au trecute simbolurile M şi S, adică Mud şi Snow, mai pe româneşte, noroi şi zăpadă. Expresia “all seasons”, adică “pentru toate anotimpurile”, este una generală. Dacă un comerciant mai inventiv reuşeşte să vă convingă să montaţi altceva decât ce trebuie e pasibil de amendă.
“Dacă anvelopele montate nu respectă legea, iar conducătorul auto e sancţionat, atunci amenda poate fi achitată de service, deoarece nu a montat anvelopele legale”, a explicat şeful ARR, conform publicaţiei Puterea.

Urmărește-ne pe Google News