ComenteazăLegea salarizării e cerută şi de Acordul FMI. În primul rând, spre a înlătura discrepanţele aberante (un raport de 1/75 între leafa minimă şi cea maximă, ca nicăieri în lume) şi şmecheriile care au dus în diferite domenii la sporuri aiuristice, care grevează Bugetul, fondul general de salarii. Dar nu e nici o şansă ca respectiva lege să fie realmente operaţională în următoarele luni. Sectoare întregi – Justiţie, Armată, Interne, Externe – ţin cu dinţii de privilegiile dobândite. Chiar dacă se va impune un nou raport, de 1/15, pentru a fi aplicabil, ridicarea retribuirii celor aflaţi acum pe treptele de jos (Învăţământ, Sănătate, funcţionari publici), aşa încât salariul minim să ajungă la 1.600 RONI, ar presupune imense eforturi bugetare. Or, Guvernul a anunţat clar că, în plină criză, e imposibil aşa ceva. Rămâne deschisă şi chestiunea salariilor din regiile autonome şi companiile cu capital de stat. Unde, iarăşi, veniturile sunt disproporţionate faţă de restul sistemului de stat. Aici e vorba de o falsă autofinanţare: folosirea profitului pentru creşterea salariilor proprii, în loc să ajungă la Bugetul statului (care e acţionar, e proprietar), spre a susţine toate domeniile, e abuzivă.
PS: După o pauză în care a cam evitat, din raţiuni electorale, să se implice în soluţionarea conflictelor sociale majore, Preşedintele Băsescu a încercat luni să redevină jucător. Neconvingător. Tot mai neglijat de mentorul său, premierul Boc, derutat, se fereşte ca de foc să-şi asume negocierile. Şi răspunderea.