În urma discuțiilor, care au durat 12 ore, s-au făcut propuneri pentru deblocarea situației din sistemul sanitar. Ministrul Sănătății a declarat că, în urma discuțiilor cu managerii de spitale și liderii de sindicate, s-a constatat că Legea salarizării a fost aplicată subiectiv în spitale. Astfel, s-a decis modificarea legii salarizării, care va viza modul de acordare a sporurilor, fără a modifica plafonarea sporurilor la 30 la sută. Totodată, ministrul Sănătății a spus că noua lege a sănătății va cuprinde și indicatori de performanță.
„Una dintre măsurile importante este scoaterea gărzilor de medici şi asistente în afara plafonlui de 30%. Nu vor mai fi motive pentru diminuarea sporurilor la medici, această categorie va avea certitudinea că toate gărzile efectuate vor fi plătite. Guvernul a luat decizia ca pentru spitalele de monospecialitate, spitalele de psihiatrie, tuberculoză, dar şi anumite servicii judeţene de ambulanţă, cum ar fi Ambulanţa Bucureşti, să se permită în condiţiii bine justificate o suplimentare a sporurilor determinate de specificul acestor specialităţi, aprobare care se va face prin hotărâre de Guvern. (…) Sunt deja mai multe revendicări care au fost rezolvate. S-a solicitat ca moaşele să fie asimilate activităţii de asistente, pentru a benficia de o creştere a salariilor până în anul 2022”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, citată de Mediafax.
Ministrul Muncii a subliniat faptul că în două spitale s-au constatat scăderi salariale în raport cu luna decembrie 2017. În total, 7.000 de persoane au reclamat venituri diminuate, a precizat Lia Olguța Vasilescu.
Lia Olguța Vasilescu a mai precizat că se vor acorda sume compensatorii pentru a acoperi sumele pierdute de medicii care au reclamat scăderi salariale.
Un alt anunț important făcut de sindicate, după discuțiile de marți, este că se renunță la greva generală anunțată pentru data de 11 mai.
Ce prevede acordul încheiat între Guvern şi sindicate
1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferenţa.
2) Păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.
3) Crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor şi stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.
4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017.
5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.
6) Reformularea modalităţii de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma iniţială a Legii 153/2017.
7) Echivalarea funcţiilor de moaşe şi surori medicale cu funcţia de asistent medical.