Nemulțumirea dascălilor care au tot amenințat cu greva în ultima perioadă este justificată de cuzntumul majorărilor pe care le aduce legea salarizării promulgată azi. Conform prevederilor, profesorii primeasc majjorări salariale de până la 20%, în timp ce angajatii primăriilor, până la 50 %, în condițiile în care primii au pe mână viitorul copiilor noștri, iar ceilalți fondurile europene…

Așadar, începând cu 1 ianuarie 2018, toți bugetarii vor primi o majorare de 25% față de nivelul indemnizațiilor din decembrie 2017. Prin excepție, salariile de bază ale medicilor și asistenților medicali ar crește de la 1 martie 2018 la nivelul stabilit pentru 2022, adică la nivelul maxim, iar cele din învățământ s-ar majora cu 20% față de nivelul acordat pentru februarie 2018, tot până în martie 2018 (inițial, procentul de creștere era de 50% față de nivelul lunii decembrie a acestui an).

Asta înseamnă că se reduce și diferența dintre cel mai mic salariu de la bugetari și cel mai mare salariu. Dacă până acum, cel mai mare salariu avea o valoare a de 15 salarii, după intrarea în vigoare a legii, raportul se reduce la 12 la 1. „În sectorul bugetar, raportul dintre cel mai mic salariu de bază şi cel mai mare salariu de bază, soldă de funcţie/salariu de funcţie, indemnizaţie de încadrare, indemnizaţie lunară este de 1 la 12”, se arată în articolul 5 al legii.

„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama
Recomandări
„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama

Și pentru că existau și bugetari care câștigau mai mult decât Președintele României, care este cel mai bine plătit bugetar, prin sporuri și indemnizații, odată cu noua lege, toate acestea vor fi limitate la 30% la nivel individual. „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz”, se arată la articolul 25 din lege.

Mai mult, pentru că aceste salarii vor fi suportate de la buget, presiunea pe acesta va fi una și mai mare, astfel că dacă acum este de 8% din PIB, din 2018, valoarea va crește la 8,6% din PIB.


De necrezut care e averea preotului Cristian Pomohaci. Nu degeaba era plimbat peste tot cu mașina


Majorări pe sectoare începând cu 1 ianuarie 2018

Educație. Dascălii care predau în localități izolate vor primi o majorare de până la 20% din salariul de bază, 15% dacă predau în învățământul special și 25% personalul didactic și auxiliar din bibliotecile central-universitare, începând cu 1 ianuarie 2018.

LIVETEXT Alegeri prezidențiale și referendum în Republica Moldova. Mesaje false legate de UE trimise pe WhatsApp și alte platforme
Recomandări
LIVETEXT Alegeri prezidențiale și referendum în Republica Moldova. Mesaje false legate de UE trimise pe WhatsApp și alte platforme

Profesorii care asigură predare simultană la cel mult 5 clase primesc în plus 7% din salariul de bază (2 clase) și 20% (5 clase). Diriginții vor primi 10% în plus. Profesorii din penitenciare vor avea o majorare de 15% din salariul de bază, de la începutul anului viitor.

Sănătate. Tot de la 1 ianuarie 2018, personalul din sănătate care lucrează la 12/24 și în 3 schimburi vor primi 15% la salariul de bază, în locul sporului de noapte. Iar cei care lucrează în weekend beneficiază de spor 100%. Cei care efectuează gărzi vor avea și ei spor de 75% din tariful orar al salariului de bază dacă garda este în timpul săptămânii și 100% pentru cele din weekend.

Cei care efectuează activitate în condiții de stres sau condiții grele de muncă vor avea sporuri de până 15%. Cei care lucrează în condiții deosebit de periculoase au sporuri de 45% până la 85%, iar cei din asistență socială care sunt în mediul periculos, sporurile sunt până la 75%.

Administrație publică locală. Cei care lucrează cu fonduri europene sunt ceva mai câștigați. „Personalul din instituțiile și/sau autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect şi se acordă numai dacă cheltuielile de personal sunt eligibile a fi rambursate din fonduri europene”, se arată în articolul 16 al legii. .

Atentat terorist în România comunistă. Cazul exploziei din 1984 de la Sfântu Gheorghe, soldată cu moartea unui copil de 12 ani
Recomandări
Atentat terorist în România comunistă. Cazul exploziei din 1984 de la Sfântu Gheorghe, soldată cu moartea unui copil de 12 ani

Totodată, indemnizaţiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor/viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu 25%.

Justiție. Aici vechimea în câmpul muncii își spune cuvântul, cel puțin pentru judecători și procurori. Dar cele mai mari creșteri salariale sunt de 13% pentru președinții Curții Supreme și Curții Constituționale,și pentru procurorul general. Judecătorii președinți de secție vor avea majorări de 10%.

Interne și Apărare. Polițiștii, militarii, cei din administrația peniteciarelor cu statut special și personalul civil care lucrează în mediu periculos vor avea creșteri salariale de până la 50%.

De asemenea, sporurile vor fi de 15 pentru cei care au condiții periculoase de muncă și până la 30% din salariul de bază pentru cei cu grad ridicat de risc.

Preoți. Cei de la varf vor primi o creștere salarială de 65% și asta pentru că funțiile lor sunt asimilate funcțiilor înalte de demnitate publică.

Pentru a vedea salariile efective pe funcții, dați clic AICI și următiți de la pagina 32


EXCLUSIV. Au hăcuit o familie pentru piranda fugită. La ”pețit”, criminalii s-au enervat, au scos cuțitele și topoarele pe masă și au tăiat gâtul tuturor / VIDEO


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Știrileprotv.ro
Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
Viva.ro
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Libertateapentrufemei.ro
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
FANATIK.RO
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
FANATIK.RO
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Financiarul.ro
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Observatornews.ro
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI