UPDATE ora 23.00 Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a comentat criticile şefului statului Klaus Iohannis pe marginea legii salarizării. Întrebată la Parlament cum comentează faptul că preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulţumit de proiectul legii salarizării, aceasta a spus: „Ghinion!”, cuvânt folosit de şeful statului în campania electorală referitor la profesori.

Lia Olguţa Vasilescu a menționat că este posibil ca Legea salarizării să intre în vigoare de la 1 august, în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis va retrimite la Parlament proiectul şi nu se vor putea încadra în calendarul stabilit iniţial, de a se aplica de la 1 iulie.

UPDATE 20:30. Deputaţii din Comisia de muncă au adoptat un amendament la proiectul Legii salarizării. Amendamentul prevede că salariile lunare ale funcţionarilor publici din consiliile judeţene, locale şi din serviciile publice din subordinea acestora se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale, judeţene sau ale CGMB, „în urma consultării sindicatelor reprezentative sau a reprezentanţilor salariaţilor”, notează economica.net. Deputaţii  au mai decis că dispoziţiile prezentei legi nu se aplică personalului din BNR, ASF, ANRE şi ANCOM.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

UPDATE 18:30. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că PSD răspunde integral şi definitiv de legea salarizării și a adăugat că aşteptarea ca el să modifice ceva este puţin „deplasată şi exagerată”.

„Legea, din câte ştiu eu, a trecut abia printr-o Cameră şi urmează să intre în Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională. Atunci când ajunge la mine, la promulgare, probabil voi face câteva declaraţii mai ample, dar pot să vă spun de pe acum câteva idei legată de această lege. Ea a apărut fiindcă este în programul de guvernare al PSD. PSD de la început a spus că vrea această lege, are majoritatea, controlează toate majorităţile din Parlament, are Guvernul. Este o lege pentru care răspunde integral şi definitiv iniţiatorul, recte PSD. Cred că este bine să nu uităm acest aspect”, a spus Iohannis, după ce a vizitat expoziţia „Aici-Acolo”, organizată la Muzeul Naţional Cotroceni, citat de Agerpres.

„Alţii, Opoziţia, sindicatele, organizaţii profesionale, au avut opinii pe care unii le-au spus în spaţiul public, unii încă nu. Aşteptarea să modific eu ceva la lege mi se pare puţin deplasată, chiar în cazul în care aş trimite o lege, acum vorbesc la modul general, în Parlament, dacă cei care au iniţiat-o ţin morţiş să rămână aşa, aşa rămâne şi nu vreau să apară impresia că pe o lege asumată explicit, vocal şi clar de PSD trebuie să intervină altcineva mi se pare o aşteptare care este puţin exagerată”, a adăugat președintele Klaus Iohannis.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul


Luni, deputații Comisiei pentru muncă încep să discute proiectul de lege și amendamentele depuse. USR a anunțat deja că va susține mai multe amendamente, care vizează depolitizarea funcțiilor publice, transparentizarea veniturilor și întărirea autonomiei locale.

Coaliția de guvernare vrea ca legea să fie adoptată cât mai repede de Parlament. ”Sper ca săptămâna viitoare legea salarizării să treacă prin Camera Deputaților, ca să putem să o aplicăm de la 1 iulie. Desigur, așteptăm să vedem dacă va fi sau nu atacată la Curtea Constituțională, dacă domnul președinte Klaus Iohannis o va întoarce înapoi în Parlament. Teoretic ar trebui să avem timp și pentru aceste două proceduri, ca s-o aplicăm de la 1 iulie”, a afirmat Lia Olguța Vasilescu, recent.

USR va propune și un amendament prin care numirile temporare pe funcții de conducere să poată fi făcute pentru o perioadă de maximum trei luni. Parlamentarii USR mai propun ca de două ori pe an, primăvara și toamna, „toate autoritățile și instituțiile publice din România să publice o grilă salarială a tuturor posturilor, funcțiilor și a tuturor salariilor aferente împreună sporuri, indemnizații speciale, adaosuri, premii de tot felul”.

Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare
Recomandări
Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare

Și PNL critică proiectul salarizării unice. Liberalii afirmă că inițiativa este susținută în momentul de față de doi oameni — ministru Muncii și Liviu Dragnea. ”Ceilalți oameni, care probabil au porniri responsabile de guvernare, au o mare deficiență să iasă în spațiul public și să își asume niște cheltuieli pe care România nu le poate duce în momentul de față”, a afirmat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, la Palatul Parlamentului.

Grupul deputaților PNL a propus două săptămâni la rând ca la „Ora Guvernului” de săptămâna viitoare să fie invitat ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, iar Biroul permanent al Camerei Deputaților a respins această propunere.

Citește și: Cartel Alfa anunță protest, marți, față de Legea salarizării

Dezbaterile pe proiectul legii salarizării bugetarilor încep luni, de la ora 17,00, iar Comisia pentru muncă trebuie să întocmească un raport ce va fi apoi dezbătut şi votat de plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul legii salarizării a fost adoptat, săptămâna trecută, de plenul Senatului cu 85 de voturi „pentru”, 10 voturi „împotrivă” şi 12 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de act normativ.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI