Celulele închisorii Pul-e-Charkhi erau ocupate, până de curând, de criminali și de islamiști. „I-am eliberat pe toți ai noștri. Au fost torturați aici”, explică comandantul.
Este dificil de verificat dacă este adevărat că talibanii au fost maltratați în închisoare, însă este probabil că și trupele guvernamentale au torturat oameni. Au existat astfel de rapoarte din partea organizațiilor pentru drepturile omului.
Talibanii nu și-au eliberat doar luptătorii, ci și pe toți cei care se aflau după gratii pentru furt, jaf sau crimă, scrie Bild.
„I-am avertizat ce se va întâmpla dacă vor comite o nelegiuire din nou. De acum încolo se aplică legea noastră”, a transmis comandantul.
La o lună după ce au ajuns la putere, încă nu este clar cum arată „legea” talibanilor.
Conducerea lor a anunțat însă că Legea Sharia se va aplica în curând. Până acum, nimic nu a intrat oficial în vigoare.
Șeful închisorii explică ce se va întâmpla cu infractorii în viitor.
Legea Sharia se va aplica așa cum o cunoaștem noi – dacă cineva comite un păcat, pedeapsa este, de obicei, tăierea mâinii. Dacă persoana comite adulter și nu are soție sau soț, va fi bătută cu o dora, un băț. Dacă au o soție sau un soț și comit adulter, pedeapsa va fi moartea. Acum așteptăm ca liderii noștri să decidă conform cărții noastre sfinte.
Comandantul taliban Mawlawi fazel Rahim Mahaz:
„Execuțiile vor avea loc într-un loc public, o să chemăm oamenii acolo. Sute sau mii de persoane vor fi adunate acolo”. spune șeful închisorii, de parcă ar aștepta cu nerăbdare să se întâmple asta.
Legea Sharia împarte infracțiunile în două categorii generale: infracțiunile „hadd”, care sunt infracțiuni grave cu pedepse stabilite, și infracțiunile „tazir”, unde pedeapsa este lăsată la aprecierea judecătorului.
Când au condus ultima oară țara, între 1996 și 2001, talibanii, care au revenit la putere în Afganistan după campania fulgerătoare de luna trecută, au impus legea Sharia, dar cu o interpretare radicală a legii islamice.
De-a lungul timpului, talibanii au introdus noi pedepse, pe baza legii Sharia. Execuțiile celor bănuiți de adulter, de exemplu, erau publice, pe stadioane.
CNN-News18 a scris că, în 1999, o mamă afgană a șapte copii a fost executată, pentru uciderea soțului ei, pe stadionul Ghazi Sport, în fața a 30.000 de spectatori. Înainte de execuție, a fost închisă timp de trei ani și torturată, dar a refuzat să pledeze vinovată pentru a-și proteja fiica.
ONU s-a pronunțat împotriva morții prin lapidare, spunând că „reprezintă tortură, pedeapsă crudă, inumană, degradantă”, iar organismele internaționale și grupurile pentru drepturile omului au amendat problema respectării drepturilor omului în legea Sharia.
Foto: EPA
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!