Legea uceniciei și stagiului a fost adoptată de Senat. Potrivit proiectului, firmele vor primi 250 de euro, lunar, pentru fiecare persoana fără studii superioare pe care o angajează.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu a scris într-o postare pe Facebook că prin adoptarea legii în Senat, se bifează unul dintre punctele cele mai importante ale programului de guvernare pentru scăderea șomajului, mai ales in rândul persoanelor necalificate, și are menirea de a sustine activ mediul economic.
Angajatorul va primi 250 de euro, lunar, pentru fiecare persoana fără studii superioare pe care accepta sa o formeze profesional la locul de munca și 300 de euro pentru fiecare absolvent de studii superioare, lunar. Adică salariul minim pe economie.
”Sigur, speranța guvernului care face astfel de facilitate e aceea ca, astfel, patronii vor avea motive sa crească salariile din mediul privat și sa le egalizeze cu cele din mediul bugetar… De reținut ca sumele puse la dispoziția angajatorilor de statul roman provin din Programul Operațional Capital Uman, adică din fonduri europene și nu afectează bugetul de stat”, a mai spus Vasilescu.
Potrivit legii, angajatorul va primi 250 de euro, lunar, pentru fiecare persoană fără studii superioare pe care acceptă să o formeze profesional la locul de muncă. Efectele anticipate ale acestei măsuri sunt îmbunătăţirea structurii ocupaţională a forţei de muncă, reducerea numărului de muncitori necalificaţi cu 20% până în 2020, adaptarea forţei de muncă la nevoile angajatorilor pentru evitarea concedierilor individuale şi colective.
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
De asemenea, angajatorii vor primi lunar 300 de euro pentru fiecare absolvent de studii superioare pe care îl recrutează. Sumele puse la dispoziţia angajatorilor de statul român provin din Programul Operaţional Capital Uman, adică din fonduri europene şi nu afectează bugetul de stat. Proiectul iniţiat de Guvern urmează să meargă la Camera Deputaţilor, care este forul decizional în acest caz.