Parlamentarii au citat acele prevederi din Constituție, articolelor 34 şi 53, care stipulează că „statul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice”, iar „exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor”.
Contestatarii legii, mai mulți reprezentanți ai unor ONG-uri, au invocat articolul 26 din Constituţie, care prevede că „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi”.
„Dacă citim până la capăt, observăm că individul poate să dispună de el însuşi dacă nu încalcă drepturile altui cetăţean. (…) Pe înţelesul tuturor, un copil nevaccinat care vine în colectivitate încalcă drepturile copilului meu care este vaccinat”, a explicat Ionuț Sibinescu.
Adrian Aciu de la Asociaţia Civică pentru Dreptate susţine că proiectul trebuie să se întoarcă în dezbatere publică.
„Numărul persoanelor care nu doresc vaccinarea este în creştere, este un trend ascendent. Aceasta demonstrează că oamenii, pe măsură ce se informează, refuză această vaccinare cu forţa, care are problemele ei. Majoritatea ţărilor lumii a interzis această practică, iar acolo unde totuşi ea s-a introdus există nişte portiţe ca să nu poţi să fii obligat. Aşa trebuie să fie şi în România”, a spus el.
Aciu a mai spus că, dacă un vaccin conţine mercur care este toxic, cum poate cineva să te oblige să îţi bage în corp, de bună voie şi pe banii tăi, aşa ceva și a menționat că unui părinte trebuie să i se ofere dreptul de a refuza vaccinarea copilului său prin prezentarea unei imunograme care să ateste imunitatea foarte bună a copilului.
Mă oripilează cât tupeu poate să aibă statul român, prin reprezentanţii săi, să impună o lege de tip fascist
Un alt reprezentant al ONG-urilor a vobit despre ”un genocid” pe care îl face statul român, prin această lege.
”Singurii care putem decide suntem noi, oamenii, atât asupra noastră ca fiinţe vii, cât şi a familiilor noastre, pentru că suntem protejaţi atât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care la articolul 8 spune că suntem singurii care putem decide, pentru că suntem protejaţi. Or, acest proiect de lege pe mine mă oripilează cât tupeu poate să aibă statul român, prin reprezentanţii săi, să impună o lege de tip fascist. Dacă dvs vreţi să ne forţaţi – vă spun şi în calitatea pe care o aveţi de reprezentanţi ai poporului – vă puneţi împotriva liberului nostru arbitru, adică nu ne mai consideraţi egalii dvs. ca oameni”, le-a transmis parlamentarilor Tiberiu Galamboş, preşedintele Asociaţiei Civice Dreptatea.
El a continuat: ”Noi, ca asociaţie de drepturile omului vom sta chiar în faţă şi vom spune: vă condamnăm la genocide, pentru că dacă există un singur caz de îmbolnăvire, puteţi fi acuzaţi cu toţii, în masă, de genocide, pentru că aţi decis. Lăsaţi-ne pe noi să alegem!”
Citește și: Ce salarii au angajații Camerei Deputaților: Un deputat câștigă 13.050 lei, un șofer 3700 de lei, iar un bucătar, 2.300 de lei
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!