ComenteazăÎn Munţii Bucegi şi în Ceahlău există câte un complex de stânci numite „Babele”, respectiv „Baba Dochia”. Un alt complex, denumit tot “Babele”, se află în Buzău. Toate aceste stânci sunt simboluri ale primăverii, numele lor fiind legate de zilele magice de la început de Martie. Interesant este că doar în România există astfel de pietre, celelalte popoare balcanice nu au decât legenda.
Ca orice început, Martie stă sub semnul luptei dintre forţele malefice şi cele benefice al răsturnării ordinii, dar şi al refacerii acesteia. Se fac previziuni meteorologice şi prorociri. Capriciile vremii caracteristice acestei perioade sunt patronate de cele 12 sau 9 Babe, o suită de semidivinităţi meteorologice.
În prezent se vorbeşte de 9 babe, de pe 1 până pe 9 Martie. Contrar acestei opinii, Babele sunt frecvent menţionate în număr de 12, iar zilele lor nu au o dată fixă. Numai cea mai aprigă dintre ele, Dochia, se arată în fiecare an la 1 Martie.
În zilele noastre, se obişnuieşte ca fiecare să-şi aleagă o babă, şi cum va fi vremea în acea zi aşa va fi pentru el restul anului. Obiceiul se cheamă „pusul Babelor”, dar semnificaţia lui arhaică era alta: după cum e vremea în acea zi, aşa e şi firea omului, caracterul său moral.
Zilele Babelor sunt urmate de cele ale Moşilor sau Uncheşilor, care se sfârşesc de Alexii, la 17 Martie. Graniţa dintre aceste zile este data de 9 Martie. Când zilele sunt friguroase, atunci zice poporul că sunt aspre rău Babele, dar vor fi mai moi Uncheşii. Credinţa generală este că vremea din ziua de 9 Martie se va menţine timp de 40 de zile, şi chiar şi în ziua de Paşti.
Baba Dochia, cea mai straşnică şi mai aspră dintre Babe, stă la cumpăna dintre anul vechi şi anul nou, dintre iarnă şi vară. Ea păstrează urmele începerii anului primăvara. Este bătrînă, la fel ca şi anul, întocmai ca şi Moş Crăciun, fiind urmată în calendar de sfinţi tineri, care marchează un nou ciclu temporal.
Astfel, după Baba Dochia urmează SînToader, care vine „întotdeauna înfocat şi călduros, ca un Făt Frumos”. În Basarabia, şi pe alocuri, i se mai spune şi Baba Marta. Dacă ziua de Baba Dochia e frumoasă, atunci toată primăvara şi vara vor fi frumoase.
Dochia – „căpetenia” Babelor
Despre Dochia au fost culese multe legende, dar unele au fost în mod vădit modificate de romanticii noştri, transformând-o în fata lui Decebal, cea urmărită de Traian, care preferă să se facă stană de piatră, decât să fie ajunsă de acesta. Într-adevăr, numeroase stânci de pe vârfuri de munte poartă numele de Babe.
Cele mai cunoscute sunt cele din Bucegi, dar şi Baba cu turma din Ceahlău, amintită de Dimitrie Cantemir. „În mijlocul acestui vârf se vede o statuie foarte veche, înaltă de 5 stânjeni, reprezentând o femeie bătrână, înconjurată, dacă nu mă înşel, de 20 de oi, iar din partea naturală a acestei figuri femeieşti curge un izvor nesecat de apă”. Stânci sacre numite „Babe” şi „Moşi” sunt deseori întâlnite în munţii noştri.
Legenda Dochiei are un fond tracic comun, fiind menţionată şi la bulgari, sârbi, greci sau albanezi, dar fără corespondenţe toponimice în geografia mitică a popoarelor respective. Pietrele magice numite „Babele” nu se găsesc decât în România.
În numeroasele legende, baba Dochia îngheaţă şi este pietrificată împreună cu oile sale, pentru că se încăpăţânează să nu se supună vremii: „N-are frică de vreun ger/ Nu-i e frică nici de cer”. Ea porneşte prea din timp cu turma la munte, cântând: „Ţa, ţa, ţa caprele mele/ ţa la munte/ Să facem brânză de frunte”.
La plecare îşi ia 9 (sau 12) cojoace, dar pe drum vremea se încălzeşte şi le aruncă. Însă în vârful muntelui începe să ningă şi să viscolească, şi baba îngheaţă împreună cu turma ei. Alteori, ea este o soacră rea, care-i cere tinerei nurori imposibilul: să-i aducă fragi la 1 Martie sau să facă din lâna neagră una albă.
Cu ajutorul unui moş, fata îşi îndeplineşte miraculos sarcina. Văzând fragii, Baba Dochia chiar crede că a venit primăvara şi aşa porneşte cu turma la munte, dar Dumnezeu o pedepseşte şi vremea rea o transformă în stană de piatră.
Pe 3 martie se logodesc păsările cerului
Baba Dochia are drept corespondent în calendar pe Sf. Evdochia, de la care, spune una din variante, a luat numele ca urmare a interferenţei dintre legenda populară şi cea creştină. Aceasta este însă singura asemănare, căci în popor ea este pur şi simplu Baba cea aspră şi capricioasă. Dochia este o zeitate feminină sezonieră, care moare şi renaşte anual.
Zilele urcuşului, cu numărul de cojoace purtate în spate formau ciclul de renovare rituală a timpului, iar împietrirea ei în ziua echinoţiului de primăvară (9 martie în calendarul iulian) simboliza moartea anului vechi şi renaşterea anului nou.
Începutul lui martie cumulează o serie de semnificaţii şi sărbători, căci ne situăm la început de an, în preajma echinoţiului de primăvară când zilele sunt egale cu nopţile. Astrul zilei devine din ce în ce mai puternic, patronând începutul noului sezon agricol.
În credinţa poporului român fiecare soi de animale sălbatice sau domestice îşi are perioada rutului primăvara. Ziua de 3 martie a fost ţinută mult timp drept sărbătoarea tradiţională a capului de primăvară. La această dată se credea că se logodesc păsările cerului şi cele domestice, adică începe perioada rutului.
Caesar a schimbat Anul Nou de la 1 martie, la 1 ianuarie
Până nu demult, 1 Martie marca Anul Nou, şi mai cu seamă anul nou agricol. Marte a fost la origini zeul primăverii, vegetaţiei, ulterior căpătând valenţe războinice.
De-a lungul milenilor, diversele popoare au ales variate date de serbare a Anului Nou, dar toate sunt legate de mişcarea Soarelui, de solstiţii şi echinoţii. Calendarul roman a avut iniţial 10 luni (de aici şi numele actual al lunilor, de exemplu septembrie e luna a şaptea, octombrie a opta etc.), şi începea la 1 Martie.
După reforma calendaristică din timpul lui Iulius Caesar, data Anului Nou a fost mutată la 1 ianuarie. Acest lucru a tras şi strămutarea multor obiceiuri din primăvară în ciclul sărbătorilor de iarnă de 12 zile (25 decembrie Crăciun – 6 ianuarie Boboteaza).
Pluguşorul, care marca scoaterea plugul şi tragerea primei brazde, este un exemplu edificator. Cele 12 zile, care sunt practic o reeditare a celor 12 luni ale anului, au un corespondent foarte exact în cele 12 zile, o racolare pentru mersul vremii, ale Babelor. Din Crăciun în Bobotează sunt 12 zile, iar fiecare zi reprezintă o lună a anului, şi cum va fi vremea în singuraticele zile dintre Crăciun şi Bobotează, aşa vor fi singuraticele luni al anului.