Matei Dobrovie a venit în PNL după ce a demisionat din USR, în urma scandalului intern legat de referendumul pentru familia tradiţională, acesta fiind un susţinător al iniţiativei cetăţeneşti.

Parlamentarul spune că în elaborarea propunerii a preluat modelul altor state europene precum Spania, Franța și Belgia.

Inițiativa include măsuri de sprijin pentru familiile cele mai vulnerabile, în contextul pandemiei de coronavirus.

În prezent, criza economică provocată de pandemia de COVID-19 afectează cel mai puternic familiile vulnerabile, adică cele cu mulți copii și cele monoparentale, dat fiind că veniturile acestora se reduc considerabil, în timp ce cheltuielile legate de necesitățile de hrană, educație și sănătate cresc. Instituirea unor măsuri de sprijin pentru familiile numeroase reprezintă nu doar un ajutor pe termen scurt, ci o investiție strategică, pe termen lung, a statului român în redresarea demografică și în viitoarea generație de forță de muncă. Pentru prima oară definim în legislația românească familiile numeroase și introducem măsuri de susținere a acestora printr-un card public”, a declarat deputatul PNL.

Ce prevede proiectul de lege

Potrivit iniţiativei legislative, “se consideră familie numeroasă aceea constituită din soţ, soţie şi trei sau mai mulți copii minori aflaţi în grija și întreţinerea acestora, care locuiesc împreună.

Se consideră familie și părinții necăsătoriţi împreună cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună, cu condiția ca cel puțin trei dintre copiii minori să fie recunoscuți de ambii părinți.

Aceste prevederi se aplică și familiilor monoparentale, definite în sensul prezentei legi ca fiind familiile formate dintr-un singur părinte împreună cu doi sau mai mulți copii aflaţi în întreţinerea acestuia şi care locuiesc împreună cu acesta.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Membrii familiei numeroase trebuie să aibă domiciliul sau reședința pe teritoriul României și să aibă cetățenie română.

Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care unul dintre părinții familiei numeroase este cetățean străin aparținând unui stat membru al Uniunii Europene.

Măsuri de sprijin pentru familiile numeroase: cardul public şi cardul privat

În proiect se menţionează că recunoașterea oficială a familiilor numeroase se va face prin Certificatul pentru familiile numeroase.

Propunerea prevede acordarea de carduri publice și de carduri private de beneficii, introducerea de condiții de eligibilitate pentru beneficiari, prevederi speciale pentru familiile monoparentale, în caz de divorț, adopție sau tutelă, stabilirea unui regim sancționator în caz de nerespectare a obligațiilor.

Astfel, iniţiatorul prevede posibilitatea acordării de beneficii și facilități membrilor familiilor numeroase în baza unui card public din partea administrației publice locale.

Ce beneficii sunt incluse în cardul public:

  • burse, premii
  • reduceri de taxe în domeniul educației și sănătății
  • vouchere pentru acoperirea cheltuielilor pentru copiii nou-născuți sau oferirea propriu-zisă de scutece, trusou, pamperși, lapte praf, cărucior
  • alocarea de fonduri pentru achiziția de cărți și alte materiale didactice
  • reduceri la activități și servicii culturale, sportive și de agrement
  • abonamente gratuite pentru parcări publice și rezidențiale.
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Alte beneficii și facilități acordate membrilor familiilor numeroase din partea partenerilor privați, se vor putea face în baza unui card privat de tipul:

  • tichete de reducere pentru achiziționarea mașinilor de familie care au mai mult de 5 locuri (family cars)
  • reduceri sau gratuități la medicamente și produse farmaceutice ori la articole pentru copii
  • reduceri sau gratuități la tratamente medicale, proteze auditive, ortopedice, tratamente oftalmologice, stomatologice sau logopedie;
  • reduceri la achiziționarea de locuințe pentru familiile numeroase sau la chiriile aferente locuințelor
  • oferirea de programe speciale de creditare pentru familiile numeroase; alte bunuri și servicii oferite gratuit sau cu reducere de către partenerii privați, în funcție de domeniul lor de activitate

Condițiile obligatorii pentru a beneficia de aceste facilități: cel puțin unul dintre părinți trebuie să aibă un loc de muncă, să se ocupe de îngrijirea și supravegherea celor minimum trei copii și să aibă capacitate de exercițiu deplină.

Apare şi condiția vârstei de maxim 18 ani sau de cel mult 21 de ani, în cazul continuării studiilor, a celor minim trei copii care fac parte din familia numeroasă, precum și condiția școlarizării obligatorii a copiilor, cu restricții clare privind numărul de absențe permis.

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european
Recomandări
Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

Iniţiatorul afirmă că această măsură previne abandonul școlar de către copiii din familiile numeroase din cauza cheltuielilor mari.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI