La o lună și două zile după ce a fost făcut publice, pachetul de legi ale educației au fost adoptate astăzi de Guvern și merg în comisiile Parlamentului pentru analiză și eventuale modificări. Potrivit Ligiei Deca, legile vor fi dezbătute în procedură de urgență, într-o comisie comună. 

Noutatea este că salarizarea nu va mai fi reglementată de Legea educației, ci va merge în Legea salarizării.

„S-a agreat în discuția cu reprezentanții sindicatelor care a precedat ședința de guvern ca această garanție să fie introdusă în legea salarizării. Angajamentul politic există în continuare din partea coaliția de guvernare ca salariul unui debutant în învățământ să plece de la salariul mediu pe economie ca nivel minim pentru a fi stimulați și pentru a avea cei mai buni profesori la clasă”, a dat asigurări ministra Educației, după ședința de Guvern.

Această decizie s-a luat pentru a avea o unitate legislativă. Pentru a nu avea o prevedere care să vizeze direct grila salarială într-o lege specială, ideea ar fi ca legea salarizării unitare să includă toate elementele necesare pentru ca, în cazul nostru, personalul din învățământ să fie motivat.”

Ligia Deca, Ministrul Educației:

Maximum două mandate pentru rectori, indiferent dacă le întrerup

O altă lămurire se referă la mandatele rectorilor. Legea prevedea că un rector poate sta în funcție doar două mandate. Au existat voci care au spus că dacă un rector se suspendă, de pildă, cu un an înainte de a finaliza mandatului, ar putea ca această perioadă să nu fie luată în calcul. Ministra Educației a venit cu lămuriri: „O modificare este faptul că atunci când vorbim de mandatele rectorilor știam că deja că pot exista două mandate de cinci ani, fără a lua în continuare întreruperile posibile, suspendări, întreruperi. Am clarificat ce se întâmplă cu mandatul în curs: acela se numără la acele două mandate posibile”.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Aceasta a mai menționat că prin pachetul de legi urmărește viziunea proiectului prezidențial „România educată”: „Centrarea sistemului educațional spre elevi, stimularea potențialului pe care fiecare copil îl are și acompanierea potențialului de la educație timpurie până la maturitate, până la învățarea adulților, ne referim la creșterea nivelului calității și a nivelului de alfabetizarea funcțională. Ne referim, sigur, și la creșterea echității, reducerea abandonului școlar, tot ceea ce ține de desegregare și includerea copiilor din medii diferite și particularități diferite în școli.”

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI