Pe ordinea de zi a şedinţei de plen se află obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (formulată de 29 de senatori PNL), obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (formulată de 56 de deputaţi PNL), obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (formulată de 52 de deputaţi PNL), precum şi trei obiecţii de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi legi formulate de Înalta Curte.

Partidul Național Liberal și Înalta Culte de Casaţie şi Justiţie au sesizat, în decembrie, Curtea Constituţională în legătură cu neconstituţionalitatea unor articole modificate de Parlament din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

După ce a atacat la CCR prima lege din pachetul de reformă, cea privind răspunderea magistraților, PNL a contestat la Curtea Constituţională și modificările la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

Și Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate față de modificările aduse legilor justiției, respectiv a legile 303, 304 și 317 din 2004.

Senatul a adoptat,  pe 21 decembrie, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. Era cea de-a treila lege din pachetul de legi ale justiției. Proiectele merg a promulgare la președintele Klaus Iohannis.


Citește și: Romeo Nicolae Kulcsar, românul din Danemarca ce i-a salvat viața unei tinere: ”Când vrei să faci o faptă bună, o faci”

 
 

Urmărește-ne pe Google News