Organizațiile fermierilor britanici au cerut guvernului de la Londra să se implice în efortul de aducere în țară a muncitorilor sezonieri necesari pentru recoltarea fructelor și legumelor, scrie The Guardian.
Mai multe ferme au început deja să închirieze avioane pentru a-i transporta pe muncitorii din estul Europei. Dar patronatele din domeniul agriculturii spun că au nevoie de sprijinul oficial al executivului, în caz contrar existând riscul ca legumele și fructele să rămână neculese, pe câmp.
În jur de 90.000 de muncitori ar trebui aduși în următoarele săptămâni, o parte din țările UE, inclusiv România, alții din state extra-comunitare, precum Moldova, Ucraina sau Rusia.
Multe țări se află însă în carantină, iar posibilitatea de mișcare este redusă. În plus, liniile aeriene și-au suspendat multe dintre zboruri.
Criza forței de muncă în fermele britanice începuse să se înrăutățească deja, parțial din cauza Brexitului, parțial din cauza creșterii salariilor în estul Europei.
Anul trecut, 98% dintre culegătorii de fructe și legume au venit din afara Marii Britanii, marea majoritate din Bulgaria și România.
Lucrătorii polonezi, vitali în Germania
Situația este complicată și în Germania sau Austria, unde atât fermele cât și centrele de îngriire socială au nevoie de forță de muncă din est.
Regiunea de graniță Brandenburg, din Germania, se bazează mult pe personalul medical din Polonia vecină. Dar de vineri (27 martie – n. red.) Polonia a închis granițele și pentru lucrătorii navetiști. Cine vrea înapoi în Polonia, este obligat să stea două săptămâni în carantină – sau poate să rămână în Germania, scrie Deutsche Welle.
Landurile de la frontieră Mecklenburg-Pomerania Anterioară și Brandenburg se străduiesc să-i păstreze pe lucrătorii polonezi, cu sprijin financiar și cazare în hoteluri oricum neocupate. Potrivit Camerei de Comerț și Industrie, de noile reglementări ar fi afectați peste 25.000 de lucrători navetiști doar la Berlin și în Brandenburg. Mulți dintre aceștia lucrează în spitale și în centre de îngrijire a celor cu nevoi speciale.
Jurnalista Karla Engelhard confirmă: fiecare al doilea medic sau îngrijitor din spitalul din Prenzlau ar veni din Polonia, potrivit ei: „Ar fi brutal dacă acești oameni nu ar mai veni la muncă.” Asociația pentru îngrijire la domiciliu (VHBP) a avertizat în emisiunea magazin a ARD „Report Mainz” că, începând de la Paște, 100.000 până la 200.000 de persoane ar putea rămâne treptat fără îngrijire, „riscând să rămână singure acasă și să fie nevoite să fie internate în clinici sau cămine de bătrâni”, potrivit șefului VHBP Frederic Seebohm. Mai multe pe Deutsche Welle.
Săptămâna trecută, și Frankfurter Allgemeine Zeitung a scris despre criza de forță de muncă din fermele germane de sparanghel.
În jur de 300.000 de sezonieri din România şi Polonia sunt aşteptaţi anual, în Germania, din aprilie, să cultive coroanele de sparanghel, să culeagă căpşuni sau să facă alte munci în fermele nemţeşti. Până acum, conform publicaţiei citate, au sosit doar 20 la sută din muncitori.