Leluț Vasilescu s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani, după ce în ultimii ani s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. Toboșarul trupei Compact a trecut printr-o intervenție chirurgicală pe cord, iar în anul 2008 el suferise și un șoc miocardic în timpul unui concert la Făgăraș.
Vestea tristă a fost dată chiar pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Câmpia Turzii. Leluț Vasilescu era cetățean de onoare al orașului.
„Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a unui om extraordinar și un muzician desăvârșit, prietenul meu, Leluț Vasilescu.
Membru fondator al trupei Compact, Leluț Vasilescu a avut o carieră de succes și o viață frumoasă de familie. În urma lui, rămân frumoasele melodii pe care generații întregi le-au fredonat și de care ne vom bucura, cu nostalgie, în continuare!
Cetățean de onoare al municipiului Câmpia Turzii, Leluț Vasilescu a promovat, cu drag și mândrie, orașul în care s-a născut, iar pentru el, Câmpia Turzii era, mereu, locul unde revenea cu drag de fiecare dată. În acest moment trist, pentru familia Vasilescu și pentru toți fanii muzicii rock din România, transmit un mesaj de condoleanțe tuturor celor care l-au apreciat pe bateristul trupei Compact, Leluț «Megastarul» Vasilescu!
Dumnezeu să-l odihnească întru Slava Sa!”, este mesajul de condoleanțe transmis din partea primarului din Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan, pe Facebook.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Trupa Compact este una dintre cele mai cunoscute formații de muzică rock din România și a fost fondată în anul 1977, iar în 1988, au lansat și primul album, „Cântec pentru prieteni”.
În anul 1981, Leluț Vasilescu s-a alăturat formației Compact, unde a stat în spatele tobelor până în anul 2017. A înregistrat pe unele dintre cele mai cunoscute albume din istoria muzicii românești: „Fata din vis”, „Cântec pentru prieteni”, „Pe tine te-am ales”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro