Pe 12 februarie, Comisia Europeană a deschis procedura de infringement pentru România din cauza tăierilor ilegale de păduri. Doar că știrea n-a ajuns încă prin toată țara, spre exemplu la Comloșu Mare, o comună din județul Timiș, aflată la circa 60 de kilometri de viitoarea Capitală Culturală Europeană. 

Un paznic de vânătoare din comună, Adrian Duică, a observat, săptămâna trecută, că se taie copaci din pădurea aflată la circa trei kilometri de sat, a făcut cercetări și a aflat că primarul împarte unor consăteni un fel de bonuri pe care apar semnătura lui, ștampila primăriei și numele “beneficiarului”. ”Bonul” i-ar conferi acestuia din urmă, susține paznicul, dreptul de a tăia arbori pentru uz personal! Deși nu scrie acest lucru pe “bon” – în afara mențiunilor de mai sus nu apare nimic altceva -, semnificația bucății de hârtie le-ar fi fost transmisă verbal oamenilor. 

Lemne luate din pădure cu bon de la Primărie! Poliția a dat amenzi, primarul se apără: "A fost furtună, au căzut pomi, atacuri de campanie"

Tânărul paznic l-a interceptat la fața locului chiar pe șoferul Primăriei Comloșu Mare, Ion Șoica, aflat la volanul mașinii instituției, o Dacia Duster. În momentul în care i s-au pus întrebări, omul a fluturat întâi bonul, apoi a demarat în trombă.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Surprinși în flagrant și amendați

Adrian Duică a sunat la 112, semnalând furtul de lemne, apoi i-a alertat și pe cei de la Garda Forestieră. Polițiștii din Comloșu Mare au ajuns la fața locului, i-au amendat contravențional pe cei surprinși în flagrant, în timp ce reprezentanții Gărzii Forestiere i-au transmis tânărului că vor trimite o echipă în control pentru a constata prejudiciul produs.

Duică și prietenii lui au postat și pe Facebook fotografii din pădure, inclusiv o filmare din dimineața incidentului, în timp ce, pe pagina de Facebook a Primăriei Comloșu Mare, au fost postate zeci de poze din pădurea respectivă și un text explicativ. 

“Vijeliile din ultima perioadă care au măturat vestul și nord-vestul țării au lăsat urme adânci. Codul galben de vânt puternic nu a ocolit nici localitatea noastră, unde vântul a biciuit cu peste 70 km/h, fapt care a dus la doborârea a zeci de copaci și ruperea mai multor crengi, mai subțiri sau mai groase, din pădurea localității. 

După evaluarea pagubelor produse de aceste fenomene meteorologice s-a procedat la curățarea pădurii și igienizarea acesteia, în toate locurile în care pădurea a fost afectată de aceste vijelii. În acest sens s-a hotărât ca beneficiarii acestor resturi lemnoase să fie familiile din localitate, a căror venituri nu sunt destul de substanțiale, precum și instituțiile din comună”, scrie pe Facebook-ul primăriei, postarea fiind preluată și de primarul Ovidiu Ștefănescu pe pagina personală. 

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Cu toate acestea, Libertatea a intrat și în posesia unor imagini care arată copaci tăiați cu drujba.

„E atac de campanie, a fost vijelie”

Ovidiu Ștefănescu, primarul din Comloșu Mare, susține că nu este nimic în neregulă, iar adversarii politici aruncă informații înșelătoare pentru a-i prejudicia candidatura la al patrulea mandat.

Libertatea: Domnule Ștefănescu, am primit imagini cu oameni cărând lemne pe bază de bon de la Primărie. De ce asta?
Primarul din Comloșu Mare: A fost o vijelie care, după cum am scris deja, a doborât mai mulți copaci din pădure, iar oamenii au strâns crengile ori pomii căzuți la pământ. S-au strâns şi pentru instituțiile din sat – încălzirea se face, în comună, pe bază de lemne.

Libertatea: Totuşi, ați scris pe Facebook că lemnele sunt destinate oamenilor săraci. Am văzut şi şoferul Primăriei acolo…
Primarul din Comloșu Mare: Chiar îl trimisesem să aibă grijă să nu se taie vreun lemn. Să se ridice doar cei doborâți. Atâta tot.

Libertatea: Totuşi, s-au dat amenzi.
Primarul din Comloșu Mare: Da, acel om, care nu e paznic de vânătoare, aşa cum susține, a sunat la 112, iar Poliția a dat amenzi. Este doar un atac de campanie electorală, în perioada asta apar lucruri de genul.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

Libertatea: Sunt poze şi cu copaci tăiați…
Primarul din Comloșu Mare: Eu chiar vă invit la fața locului să vedeți că sunt încă mulți copaci doborâți, nicidecum tăiați, cum susțin acei oameni.

copaci Timisoara (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI