Telefonul arată foarte bine, având ramă de metal și spate din sticlă curbată. Acesta măsoară 148,35 x 73,4 x 7,99 mm și cântărește 163 de grame.

Vine cu ecran de 5,2 inchi, cu rezoluție Full HD LCD la 1.920 x 1.080 pixeli. Ca procesor există un procesor de gamă medie Qualcomm Snapdragon 630 grafică Adreno 508. Nu vă gândiți că acesta este însă ”leneș”, căci seria de procesoare 600, chiar dacă nu oferă performanțe precum Snapdragon 835, de pe noile LG V30 sau Samsung Galaxy Note 8, este oricum foarte bun și poate rula tot ce trebui. Mai mult, avantajul gamei de procesoare 600 este că acestea sunt mai eficiente, iar bateria ține mai mult.

Mai departe, acesta vine în două versiuni în privința memoriei: 3 GB RAM și 32 GB pentru stocare sau 4 GB și 64 GB în varianta mai puternică și mai scumpă. În privința bateriei, aceasta este de 3.000 mAh și nu poate fi schimbată. Tot în privința bateriei, Motorola folosește tehnologia TurboCharging pentru încărcare rapidă, potrivit Android Authority.

De asemenea, pe partea din față se regăsește un senzor de amprentă. Nu a dispărut nici mufa audio pentru conectarea de căști.

Concomitent, Motorola a făcut ca Moto X4 să fie rezistent la apă. În partea din spate se regăsește un sistem format din două camere, una de 12 megapixeli și alta de 8 megapixeli, dar și două blitz-uri.

Pe partea frontală există o cameră de 12 megapixeli pentru selfie-uri și apeluri video.

Foto: Motorola/Lenovo

Sistem audio de top

Pe partea audio, dispozitivul vine cu un sistem wireless care permite rularea simultană de muzică pe patru dispozitive separate. Acest sistem este realizat de către compania franceză Tempow.

Sistemul de operare este Android 7.1.1 Nougat, dar va primi update la Android 8 Oreo. Tot legat de software, Moto X4 vine cu toate facilitățile oferite de Motorola pe gadgeturile sale, respectiv Moto Actions, Moto Display și Moto Voice.

Preț de 399 de euro în Europa

Moto X4 va veni la un preț de 399 de euro în Europa, începând cu luna septembrie.

Foto: Motorola/Lenovo


Citește și: EXCLUSIV | Pavel Bartoș, despre dragoste și alți demoni. O poveste dincolo de ce se vede pe scenă și la televizor

Urmărește-ne pe Google News