În ciuda ironiilor inițiale, insistența ei a dat roade, iar acum are clienți importanți, inclusiv unul dintre cele mai mari institute de training din Marea Britanie, pentru care livrează săptămânal cantități considerabile de mâncare.

Lenuța Smeu a trecut prin momente dificile în 2020, când nu se mai putea duce la muncă din cauza pandemiei. Cu patru copii de întreținut, printre care și un bebeluș, Lenuța a început să se gândească la modul în care să câștige un ban în plus. Înainte să emigreze în Anglia, ea a lucrat ca asistentă la Maternitatea Spitalului de Obstetrică Ginecologie „Doctor Ioan Aurel Sbârcea” din Brașov.

Lenuța și soțul ei s-au mutat în Anglia în 2014, lăsându-și inițial cei trei copii în țară. Ea a lucrat ca îngrijitor și asistent social, iar în 2019 s-a născut cel de-al patrulea copil al cuplului. Atunci au decis să își aducă toți copiii în Marea Britanie.

A gătit toată mâncarea la botezul copilului ei

„Aveam un copil mic, de trei luni, indemnizația era mai mică decât în România și atunci se simțea lipsa salariului meu. Așa m-am apucat să fac sarmale. Aici nu aveam de unde mânca și ceva tradițional la restaurant, dar ne era poftă de ciorbă rădăuțeană, de ciorbă cu perișoare și așa am zis să mă apuc de gătit”, a povestit românca, pentru cotidianul local Bună Ziua Iași.

Ea își amintește cum a pregătit toată mâncarea la botezul propriului copil: „Când am făcut botezul mezinei, Maria, am văzut întâmplător, pe internet, fotografii cu platouri cu mâncare tradițională și atunci am decis să organizăm noi întregul botez. Așa am făcut singură, în bucătărie, platouri, le-am așezat frumos, am făcut sarmale, friptură. Nu eram sigură că invitații vor fi deschiși la mâncarea mea tradițională, dar au rămas impresionați. Apoi, câteva luni mai târziu, mi-a venit ideea să postez fotografii pe grupurile de români din Anglia că fac sarmale”.

Succesul a fost unul complet neașteptat, în ciuda ironiilor de care a avut parte: „Prețul era de o liră pentru o singură sarma. Mulți m-au luat în râs, dar eu nu i-am luat în seamă. Două zile mai târziu, m-am trezit că îmi vin oameni acasă, să-mi cumpere sarmalele, și am făcut 1.600 de lire doar în acele două zile. Aceia au fost primii mei bani făcuți din sarmale”, și-a amintit românca, acum administrator la Romanian goodies by Oana.

Englezii sunt înnebuniți după sarmale

Ce a urmat e povestea succesului femeii care a pus suflet în tot ceea ce a făcut: „Un om s-a îndrăgostit, la un moment dat, de sarmalele mele și venea regulat, la câteva săptămâni, să-mi cumpere mâncarea. Cerea mereu câte 500-600 de sarmale. De multe ori, se aduna cu prietenii și îmi cerea să le gătesc salată de boeuf, ciorbă, friptură și chiftele. Și cumpărau în cantități mari”.

Apoi a venit prima nuntă la care a fost angajată să gătească singură toată mâncarea, apoi primul botez, i s-a dus vestea și nu doar românii au început să o caute ca să mănânce ca la mama acasă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Eu deja mă obișnuisem să gătesc, dar găteam așa pentru cunoștințele mele, pentru oamenii care s-au îndrăgostit de gustul pe care îl dădeam mâncării. Apoi, un prieten m-a recomandat la o cunoștință de-a sa pentru a-i găti la nuntă. Atunci am luat-o ca pe o provocare și am acceptat. Ei, după acest eveniment care a ieșit impecabil am luat decizia să mă implic tot mai mult în astfel de situații. Și așa am ajuns să gătesc singură, în bucătăria mea din Anglia, preparate tradiționale românești”, a adăugat Oana Lenuța Smeu.

Apoi a ajuns să livreze mâncare în regim catering pentru unul dintre cele mai mari institute de training din Marea Britanie, cel al medicilor esteticieni: „Am ajuns să gătesc mâncare săptămânal pentru medicii esteticieni din Anglia. Sunt înnebuniți, mai ales după sarmale și ciorbă de perișoare. Eu prepar doar mâncare din inima Moldovei, așa cum am învățat de la bunica mea și de la mătușile mele. La bază, sunt asistentă medicală, am practicat această meserie și în țară, și în Anglia, însă nu m-am regăsit complet în ea. Apoi au apărut copiii și am decis să-mi transform pasiunea într-o muncă. Și mi-a ieșit. Acum, planurile pentru viitor sunt mari. Mi-aș dori să devin private chef și să gătesc și pentru nume mari din străinătate”, a mai povestit Oana Lenuța Smeu.

Pentru un gust autentic al mâncărurilor ei, Lenuța apelează la magazinele românești din Anglia, iar atunci când nu reușește, primește livrări speciale din România, de la rude. De curând a început să facă și cozonaci, gogoși, melci cu nucă, plăcinte cu brânză sau negrese cu ciocolată, deserturi românești. Singura promovare a produselor sale o realizează pe pagina de Facebook, creată și administrată chiar de ea, „Romanian goodies by Oana”.

Urmărește-ne pe Google News