Mitică Popescu și Leopoldina Bălănuță, la rându-i actriță, s-au căsătorit în 1977. Leopoldina Bălănuță era fată de preot și toată viața, soțul ei a alintat-o Poldi.
Actrița s-a stins în 1998, la 63 de ani, iar de atunci, Mitică Popescu a rămas singur.
„Ne făcea plăcere să ne întâlnim doar noi doi, fără prieteni, şi stăteam ore întregi într-un restaurant până la ora închiderii. Fără declaraţii banale, pompoase, am simţit amândoi că suntem făcuţi unul pentru celălalt. Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a trebuit să fie internată timp de o lună şi jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite. O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare şi stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Şi acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorinţa şi m-am bucurat de bucuria ei“, povestea Mitică Popescu despre soția lui, potrivit Adevărul.
Cei doi au locuit la etajul al treilea al unui bloc de pe strada Grigore Mora, în zona Televiziunii Române. Într-un interviu din 2005 pentru „Formula AS“, la şapte ani de la dispariţia soţiei sale, Mitică Popescu confirma că a rămas în casă și după decesul soției.
„Casa e cum o ştiţi, n-am schimbat absolut nimic. Doar că de când nu mai e soţia mea, nu mai pot intra în dormitorul nostru. Iar verigheta nu mi-o scot din deget pe scenă, chiar dacă joc rolul unui celibatar“, spunea el.
Leopoldina Bălănuță a murit pe 14 octombrie 1998, din cauza unei ocluzii intestinale. Cuplul nu a avut copii, iar Mitică Popescu nu s-a recăsătorit după decesul soției.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro