Faptele ar fi avut loc în urmă cu 14 ani, însă bărbatul susţine că este complet nevinovat, aşa că a intrat în greva foamei. În aceste condiţii, săptămâna trecută, când a ajuns la Tribunalul din Suceava, omul a leşinat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Istoria s-a repetat şi ieri, iar rădăuţeanul a ajuns din nou la spital. Spre nenorocul său, medicii care l-au consultat spun că starea de sănătate a lui Lavric este una bună, poate chiar prea bună pentru o persoană care susţine că e în greva foamei de aproape 30 de zile.
În aceste condiţii, procurorii se tem că bărbatul încearcă să tragă de timp şi că i se face rău doar când vede tribunalul.