„Mama m-a obligat sa avortez”
Am indraznit sa va scriu dumneavoastra despre problemele mele deoarece nu am pe nimeni apropiat, de incredere, caruia sa-i povestesc suferintele mele.
Ma numesc Ingrid, sunt din Vaslui si am 19 ani si jumatate. Am o relatie cu un barbat de foarte mult timp – curand se implinesc cinci ani de cand suntem impreuna. Ne intelegem foarte bine, el ma iubeste nespus de mult, mi-a demonstrat dragostea in nenumarate randuri, a facut foarte multe pentru mine. si eu il iubesc la fel de mult
si-mi doresc sa fim amandoi toata viata. Clipele petrecute impreuna au fost si sunt minunate, toate amintirile, momentele petrecute cu el, totul, absolut totul are un loc special in inima mea, unde sunt pastrate ca o comoara. Nimeni si nimic n-ar putea sterge din inima si sufletul meu dragostea ce-i port. Ca orice cuplu, am avut si probleme, dar dragostea noastra a rezistat.
Acum, problema este mult prea grava. Totul a inceput cand prietenul meu mi-a cerut sa merg cu el sa muncesc in alt oras, ca mi-a gasit de lucru. Parintii nu au fost de acord, asa ca, la insistente lui, am plecat fara voia lor. Acolo am stat vreo sase luni, dar intre timp m-am impacat cu parintii. in tot acest timp, relatia noastra a inceput sa se raceasca, am inceput sa ne certam tot mai des, iar el a inceput sa fie dur cu mine, uneori, mai ales ca locuiam impreuna intr-o camera data de patronii la care lucram. Cu toate astea, au fost si clipe placute. Dupa un timp
m-am intors acasa definitiv, eram insarcinata, dar nu se cunostea. Nu voiam sa fac avort si am ascuns sarcina, dar mama si-a dat seama si m-a obligat sa avortez, iar apoi mi-a interzis orice tip de relatie cu prietenul meu. Fireste ca eu si prietenul meu doream sa ne casatorim sa pastram copilul, cel putin eu doream acest lucru din tot sufletul. Mama a facut tot posibilul sa ne desparta, a recurs la tot felul de mijloace, a schimbat chiar si numarul de telefon. Prietenul meu a venit la usa la noi, s-a certat cu parintii mei, a fost un scandal groaznic. Mama ne-a despartit, ea e singura vinovata, fi-
indca – sustinea ea – el nu ma ajuta de loc, dar atunci el nu avea serviciu, statea la o matusa, iar ea ar fi vrut ca el
sa-mi plateasca avortul. O sa o urasc mereu pentru asta. Parca innebunise atunci, nu pot sa o uit. Am incercat sa fac ca ea, sa-i cer prietenului meu sa ne despartim, dar el plangea si ma ruga din tot sufletul sa nu-l parasesc. Ne-am impacat, nu am putut sa stam departe unul de altul pentru ca ne iubeam prea mult. Mama crede ca sentimentele acumulate in atata timp se pot sterge cu buretele. Nici vorba! Chiar daca uneori a gresit fata de mine, eu il iubesc si nu-l pot scoate din suflet. El
s-a schimbat mult in bine – se poarta foarte frumos, ma alinta si ar face orice ca sa-mi arate ca ma iubeste. Mi-a dat si un inel de logodna (…). Am o singura speranta: daca el ar reusi sa faca rost de casa si de bani de nunta, poate ca ai mei mi-ar da voie sa fiu cu el. Poate isi gaseste de lucru in strainatate, pentru ca munceste in tara, dar viata este foarte grea si nu a reusit sa stranga bani. Ma intreb daca sa mai continuu aceasta relatie, daca nu putem fi impreuna niciodata. stiu ca eu ar trebui sa hotarasc asta, dar am nevoie de un sfat. Mi-e greu sa fiu cu el, sa ne ascundem mereu si sa stau cu frica in san ca nu cumva sa afle parintii, dar fara el imi este si mai greu.
Uneori ma gandesc sa-l parasesc, dar inima nu ma lasa sa fac asta. Acum e foarte indragostit de mine, pot face ce vreau cu el. De aceea, va rog sa-mi raspundeti, imi pun sperantele in sfatul dumneavoasta.
Ingrid, Vaslui

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Cand nu ai un acoperis solid deasupra capului, cand copilul nu are ce manca si imbraca, dragostea, oricat ar fi de puternica si de pura, nu rezista
Draga Ingrid, intr-adevar este o problema a carei cale de rezolvare nu se lasa usor relevata. Dragostea este mai puternica decat orice obstacole si oprelisti. Chiar daca nu o sa fii de acord cu mine, chiar daca o urasti pe mama ta, crede-ma ca are pe undeva dreptate. Nu poti intemeia o familie fara sa ai absolut nimic. Nu poti incepe o viata fara sa ai unde locui, fara serviciu, fara nimic. Chiar daca il iubesti, evidenta arata ca este un om cam fara capatai, nu-i asa? Daca totusi copilul pe care ati fi putut sa-l aveti l-ati fi pastrat, ce i-ati fi putut oferi? Nimic! Ca sa te convingi ca am dreptate si nu ti-o spun din rautate sau pentru ca sunt o baba nebuna si batrana, du-te te rog si plimba-te prin magazinele pentru copii. Vezi cat costa un pachet de pampersi – un copil are nevoie de doua-trei pachete mari pe luna – intereseaza-te cat costa o cutie de lapte praf – cam sapte-opt cutii pe luna -, hainute si incaltaminte – creste foarte repede si la trei-patru luni trebuie sa-i schimbi complet garderoba -, uita-te la preturile jucariilor, dulciurilor si ai sa-ti dai sema ca nu-i usor sa cresti un copil in ziua de azi. Iar pe mama ta, te rog eu sa o ierti pentru ca ea nu-ti vrea raul, ea a trecut prin viata, a inteles ce inseama greutatile vietii. Iar cand nevoile te coplesesc, cand banii nu sunt de ajuns, cand nu ai un acoperis solid deasupra capului, cand copilul nu are ce manca si imbraca, crede-ma ca dragostea, oricat de puternica si de pura este, nu rezista. Nu ai nici 20 de ani, esti tanara, esti frumoasa, dar, daca il iubesti, pune-l la munca si cere-i sa rezolve intr-un fel sau altul situatia. Sa intelegi ca ai necesitati ce el nu ti le poate satisface nu inseamna ca esti materialista. Vorbeste cu el, spu-ne-i tot ce ti-am zis si cere-i sa rezolve situatia. Pentru ca tara este plina de copii care cersesc doar ca parintii lor nu sunt capabili sa faca ceva in viata. Altceva decat copii.

Vladimir Putin, primul discurs după ce Ucraina a folosit rachete ATACMS ca să lovească Rusia. Avertisment pentru Occident: „Întotdeauna va exista un răspuns”
Recomandări
Vladimir Putin, primul discurs după ce Ucraina a folosit rachete ATACMS ca să lovească Rusia. Avertisment pentru Occident: „Întotdeauna va exista un răspuns”

„imi doresc un barbat cinstit si cu sufletul curat”
incep prin a va multumi sincer ca existati si astfel ne dati speranta ca undeva ne asteapta cineva, pe fiecare. Despre mine va pot spune ca am fost casatorita, acum divortata, lucrez intr-o institutie de stat, am 47 de ani, 1,55 metri, 54 de kilograme. Sunt din Bucuresti si ca orice om doresc sa-mi gasesc sufletul-pereche, fapt ce m-a determinat sa apelez la rubrica dv. imi doresc un om simplu si inimos, ca mine, nu cer averi, dar doresc sa fie cinstit si cu sufletul curat. Nu doresc aventuri si traiesc cu speranta ca aceasta dorinta mi se va implini. Daca un astfel de barbat exista, il rog sa ma sune la telefon 0724.583.072
Cu mult respect,
Ela, Bucuresti

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
FANATIK.RO
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI