Într-o declarație, parlamentul estonian a declarat că „crime de război sistematice și masive” au fost comise împotriva națiunii ucrainene de către forțele armate ale Rusiei, adăugând:
„Aceste crime sunt incitate ideologic de conducerea politică și militară a Rusiei și de autoritățile sale naționale de propagandă”.
Parlamentul estonian a mai spus că în teritoriile unde trupele ruse s-au retras, soldații ruși au comis „acte de genocid”. Acestea au constat în crime, rapiri, deportări, închisoare, torturi, violuri și profanarea cadavrelor.
De asemenea, Parlamentul Letoniei a adoptat în unanimitate o declarație în care a numit acțiunile Rusiei în Ucraina un act de genocid.
Parlamentarii letoni s-au referit la dovezi ample ale „crimelor brutale în masă” comise de armata rusă: „Uciderea, tortura, abuzul sexual asupra civililor ucraineni, inclusiv a femeilor și copiilor în Bucha, Irpin, Mariupol și în alte părți”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina