Moneda națională bifase și săptămâna trecută un alt record negativ, iar deprecierea venind după ce Guvernul a modificat prin ordonanță de urgență Codul Fiscal.
”Revoluția fiscală”, acum și în portofel
Executivul a aprobat trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, măsură extrem de contestată de către salariați, care se tem că astfel vor scădea veniturile angajaților din mediul privat.
Patronii trebuie să majoreze salariile brute cu 22% pentru ca angajații să nu piardă bani. În cazul angajaților din IT și a cercetătorilor, majorarea trebuie să fie chiar de 30%.
De altfel, există o serie de studii realizate atât de către PwC, cât și de Adecco, care arată că mai puțin de jumătate dintre companii s-au hotărât să compenseze pierderile angajaților.
O altă modificare contestată este reducerea contribuțiilor la Pilonul II de pensii, măsură care va duce la reducerea pensiilor viitoare pentru 7 milioane de români.
Scăderea leului aduce noi scumpiri și creșterea ratelor
Un curs slab al leului în fața euro înseamnă rate mai mari pentru cei cu credite în euro, dar și costuri mai mari pentru chirii și abonamentele telecom, care sunt tot în euro.
De asemenea, deprecierea leului duce și la creșterea prețurilor pentru alimentele importate din Uniunea Europeană. De altfel, Consiliul Concurenței deja a demarat o analiză în acest sens, iar Bogdan Chirițoiu, președintele instituției, a dat ca posibilă explicație creșterea importurilor și a deficitului bugetar.
În fine, deprecierea leului duce la creșterea prețului autoturismelor, acestea fiind comercializate tot în euro.