De la 1 ianuarie, toate băncile din România sunt obligate să se alinieze Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (cunoscute ca IFRS) şi vor renunţa definitiv la metodele româneşti de contabilitate. Cu această “ocazie”, instituţiile financiare sunt obligate să schimbe volume mari de valută în monedă locală, respectiv în lei, în cazul nostru. Analiştii grupului american bancar JP Morgan vorbesc de un volum de tranzacţii de 1-1,5 miliarde de euro, rezultat din conversia în lei a provizioanelor deţinute de bănci pentru credite în valută. Rezultatul concret e unul foarte bun pentru noi, întrucât moneda naţională a început să se aprecieze încă de ieri, când BNR a stabilit un curs de 4,3045 lei/euro, în scădere cu 0,0377 faţă de cel de joia trecută.
Ar putea să ajungă la 4,2 lei/euro
Totuşi, analiştii români susţin că şi sumele venite de la cei care lucrează în străinătate şi în această perioadă trimit bani acasă, la familie, contează pentru întărirea leului.Specialiştii JP Morgan estimează că “în următoarele zile şi săptămâni”, cursul urmează să coboare până la 4,2 lei/euro.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit abia acum la iveală i-a surprins chiar și pe mulți dintre susținătorii lui. Uluitor despre ce este vorba, de fapt: ”Multe din...”
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
FANATIK.RO
Călin Georgescu, luat la întrebări de protestatarul Marian Ceaușescu: „Sunteţi ofiţer SIE sau ofiţer SRI? Sunteţi şarlatan?”. Video
Elle.ro
Vești excelente pentru artista noastră! După 3 ani de procese, a reușit să finalizeze divorțul. Primele declarații: „S-a terminat”
Unica.ro
'Nevastă plictisită, geloasă și cicălitoare'. Monica Bîrlădeanu, declarații surprizătoare la 3 luni de la căsătoria cu Valeriu Gheorghiță
Observatornews.ro
Afacere uriaşă în energie: 3,4 de clienţi români trec la MVM, compania controlată de Guvernul Viktor Orban
HOROSCOP
Horoscop 17 decembrie 2024. Gemenii s-ar putea să observe că apar anumite tensiuni și să nu și le poată explica în niciun fel