Sony este cel mai nou producător de electronice care anunță că nu va participa la expoziție.

LG a anunțat că nu dorește să își expună inutil angajații unor riscuri.

Amazon nu mai produce telefoane mobile, dar AWS – divizia sa de cloud computing – avea programată o prezență semnificativă.

Târgul va avea loc în perioada 24-27 februarie și anual atrage peste 100.000 de vizitatori.

GSMA, asociația care organizează MWC, susține că a întărit măsurile privind prezența la târg. Prezența persoanelor din provincia chineză Hubei, de unde provine coronavirusul, a fost interzisă.

Vizitatorii din China trebuie să demonstreze că au fost în afara țării cu două săptămâni înainte de eveniment.

În mod normal, circa 5-6.000 de vizitatori vin din China.

Participare masivă a companiilor din China

Grupurile chineze Huawei și ZTE vor participa la târg. Acestea au ordonat angajaților care participă la eveniment să se auto-izoleze pentru a fi siguri că nu au virusul, potrivit Reuters.

Tot din China mai participă și producătorii de smartphone-uri Oppo și OnePlus, parte a grupului chinez BBK Electronics. Alături de acestea se află și Vivo și Realme, din același grup.

Un alt producător din China, Xiaomi, are la rândul său programate evenimente la Congresul Lumii Mobile, ca și producătorul de televizoare și telefoane TCL.

Acesta din urmă este al treilea producător de televizoare din lume și producător al smartphone-urilor Alcatel și BlackBerry.

În fine, la eveniment participă și Motorola, companie americană deținută de grupul chinez Lenovo.

Coronavirusul a făcut mai multe victime decât SARS. bilanțul trecând de 900 de morți și 40.000 de persoane infectate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News