„În 2008 s-a dat posibilitatea celor mai tineri să opteze pentru Pilonul I sau II. Eu vă spun punctul meu de vedere: nu este foarte bine ce s-a întâmplat! Eu am optat doar pentru pilonul I de pensii şi cred că e cel mai bun lucru. Întotdeauna Statul va veni să completeze pensiile pe când în momentul în care discuţi cu nişte privaţi, situaţia se pune altfel!”, a declarat ministrul Muncii, spun unele surse surse.

Lia Olguța Vasilescu a reluat  astfel ideea vehiculată anul trecut de fostul ministru al Finanțelor, Ionuț Mișa, potrivit căruia Pilonul II de pensii va dispărea până la sfârșitul lui 2017, urmând să rămână doar Pilonul I și Pilonul III, adică pensiile de stat și pensiile private facultative.

În timpul discuțiilor, ministrul Vasilescu a amintit bătrânilor că PSD crește pensiile dar Băsescu le-a tăiat.

”Știţi bine care au fost majorările de pensii din acest an. Toate calculele pe care le-am făcut ne permit să avem o creştere mult mai mare pe punctul de pensie – el trebuie să ajungă în anul 2020 la 1775 de lei. (…) Vă amintiţi că în 2009, când au vrut să taie 25% din toate salariile şi pensiile, nu i-a lăsat Curtea Constituţionala să taie pensiile, fiind asimilate dreptului de proprietate. Şi atunci, ce au făcut? Le-au impozitat! Noi am eliminat încă de anul trecut asta, iar anul acesta, cei care au pensii de peste 2000 de lei plătesc 10% impozit, deci şi pentru ei e o creştere de la 1 ianuarie. Pentru pensionarii care aveau 900 de lei pensie, indiferent de altă sursă de venit, am făcut posibil să primească 90% medicamente compensate”, a adăugat ministrul muncii.

Potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la 31 ianuarie, fondurile Pilonului II erau de 41 de miliarde de lei, iar cele ale Pilonului trei de 1,833 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2018, iar valoarea activului net era de 1,830 miliarde de lei.

În luna octombrie a anului trecut Guvernul a redus contribuțiile la Pilonul II de pensii, de la 5.1% la 3.7%.

„Acest pachet de măsuri vine la pachet cu reducerea procentelor de plată către pilonul II, de la 5,1 la 3,7%, dar atenție, fără a fi afectată valoarea nominală din prezent. Suma achitată azi către administratorul Pilonului II va fi cel puțin aceeași la anul, dar scăderea procentuală e necesară ca urmare a creșterii salariului brut cu 20%”, a spus ministrul Muncii.

Un raport al Comisiei Europene pe finanțele României atrage atenția că autoritățile române au de gând să modifice reforma pensiilor din anul 2008, când a apărut Pilonul II.  Aceste transferuri ar contabiliza 0,8% din PIB pe an, iar o astfel de măsură ar stabiliza deficitul bugetar pe termen scurt. Comisia Europeană susține că a avertizat Guvernul să ia în considerare toate efectele unei astfel de naționalizări a fondurilor de pensii.

În ultima perioadă, s-a tot vorbit despre o încercare a Guvernului de a naționaliza pensiile private. În aprilie 2017, fondul de pensii NN Pensii că au existat discuţii privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private. Guvernul de la acea vreme a negat orice informație legată de desființarea Pilonului II și a spus că are trei variante de lucru: fie taie comisioanele administratorilor, fie trimite mai mult din contribuţii către stat şi mai puţin la privat, fie îi lasă pe oameni să decidă.


EXCLUSIV/10 centimetri de zăpadă au ”blocat” România… ilegal! Normativul spune că drumurile pot fi închise dacă stratul de zăpada are peste 30 cm

 
 

Urmărește-ne pe Google News