Olguța Vasilescu s-a prezentat astăzi la DNA, unde a stat circa 10 minute. La ieșire, primarul Craiovei a declarat că a fost chemată pentru a i se comunica extinderea acuzațiilor și că nu s-a luat nicio altă măsura preventivă. Ea este acum cercetată și pentru splălare de bani. Concret, procurorii susțin că banii pe care i-ar fi strâns ilegal în campania electorală din 2012 ar fi fost trecuți prin mai multe conturi, pentru a li se piede urma.
Primarul Craiovei este anchetată într-un dosar deschis în urmă cu două luni, în care este acuzată că şi-a folosit influenţa pentru a obţine bani în campanie electorală. În acelaşi timp, ar fi profitat de poziţia de primar pentru a-şi creşte capitalul politic, spun anchetatorii. În acest dosar, ea a fost reținută pe 30 martie. Magistrații au decis să fie cercetată în arest la domiciliu, iar ulterior, sub control judiciar.
Olguța Vasilescu este acuzată de luare de mită (patru infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (trei infracțiuni) și spălare de bani.
În același dosar sunt cercetați Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei, pentru două infracțiuni de complicitate la luare de mită, și Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociații non-profit, pentru patru infracțiuni de complicitate la luare de mită.
„În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Lia Olguța Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic”, au afirmat procurorii.