În timpul procesului, un procuror de la DNA le-a cerut judecătorilor să îi interzică primarului din Craiova participarea la emisiuni radio și de televiziune, dar și să se apropie de martorii și denunțătorii din dosarul său. Procurorul a declarat în sala de judecată că Lia Olguța Vasilescu a prezentat selectiv la posturi de radio și televiziune, precum și pe Facebook, date din dosarul său și a căutat să îl discrediteze pe denunțătorul Petru Becheru prin publicarea unei fotografii a acestuia.
„Solicităm instanței să-i interzică inculpatei să mai publice date din dosar, pentru că martorii se simt timorați și amenințați. Vă rog să obligați inculpata să nu se mai prezinte la radio și televiziuni și să nu se mai apropie de martori și denunțători”, a mai spus procurorul.
De cealaltă parte, Lia Olguța Vasilescu a declarat că, dacă în cazul ei se va lua măsura controlului judiciar, atunci nu își va mai putea exercita funcția de primar, deoarece nu va mai avea voie să se apropie de angajați din Primăria Craiova care au calitatea de martor.
Lia Olguța Vasilescu a explicat că, după ce a fost reținută de procurori pe data de 30 martie, în spațiul public au apărut, pe lângă comunicatele DNA, informații „pe surse” din dosarul său, iar Petru Becheru a publicat pe Facebook materiale amenințătoare la adresa ei.
Procurorii DNA au solicitat Tribunalului București luarea măsurii controlului judiciar față de Lia Olguța Vasilescu, pe motiv că aceasta a încercat discreditarea unui martor denunțător din dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de corupție.
Printre motivele invocate de procurori în cererea adresată Tribunalului București se numără și acela că, în intervalul de timp care a urmat înregistrării cauzei pe rolul instanței, Lia Olguța Vasilescu a postat selectiv pe pagina sa de Facebook acte din dosarul de urmărire penală, după care i-a invitat pe simpatizanții săi să facă aprecieri asupra probelor, ceea ce a generat ample reacții în presă.
Lia Olguța Vasilescu a fost trimisă în judecată pe 19 iulie, fiind acuzată de luare de mită (patru infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracțiuni) și spălare de bani (două infracțiuni).