În Liban, nici măcar pentru cumpărături esențiale nu ai voie să ieși din casă, trebuie să faci comandă online. Magazinele alimentare funcționează doar în regim home delivery. Iar dacă ai o urgență medicală, trimiți sms sau completezi un formulat online prin care ceri asistență de specialitate.

Oamenii care locuiesc în capitala Beirut au mărturisit pentru BBC greutățile și provocările pe care le trăiesc în timpul celui mai sever lockdown de până acum.

„Îmi lipsesc prietenii”

Laila, o elevă în vârstă de 12 ani, a povestit că după câteva zile de lockdown, lucrurile deja deveniseră dificile pentru ea și familia ei, întrucât trebuiau să lucreze cu toții în același mediu.

Tânăra susține că, deși este bine să petreci mai mult timp cu familia, fiecare are propria treabă; din acest motiv, în timpul conferințelor online, se aud ceilalți locuitori ai casei, iar asta îi distrage atenția și o împiedică să termine la timp ce are de făcut.

Fata nu este încântată nici să învețe online.

Mărturiile unor oameni care trăiesc într-una din țările cu cele mai dure restricții din lume: „Nu putem ieși din casă nici ziua, nici noaptea”

„Uneori, sunt atât de stresată de volumul lecțiilor pe care ni le dau profesorii, că nu pot studia bine. Cu siguranță, școala online nu se poate compara cu școala față în față, unde putem interacționa cu profesorul și ne explică lucrurile mai bine”, spune fata.

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV
Recomandări
Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

Îmi este foarte dor de prietenii mei, chiar dacă vorbim online. Încerc să-mi ocup timpul liber vizionând filme, cântând la pian, citind și dansând. Noaptea pictez.

Laila pentru BBC:

„Te lovește puternic”

Walid Kanaan, în vârstă de 45 de ani, este patronul unei frizerii. Bărbatul susține că pandemia de anul acesta l-a afectat din punct de vedere economic, dar și psihic.

Kanaan nu mai câștigă aproape nimic de pe urma afacerii sale, dar trebuie să plătească salariul angajaților. Recunoaște că e falit.

Ultimul lockdown l-a adus în pragul unei prăbușiri nervoase.

Mărturiile unor oameni care trăiesc într-una din țările cu cele mai dure restricții din lume: „Nu putem ieși din casă nici ziua, nici noaptea”

Oamenii se concentrează acum pe felul în care să mănânce, nu cum să trăiască. Cui îi mai pasă de păr sau de cum arată? M-a lovit foarte tare treaba asta.

Walid Kanaan pentru BBC:

„Nu poți ieși deloc, nu poți să faci nimic. Soția mea lucrează într-o bancă și este distrusă și ea. Nu știe dacă va mai avea slujba sau nu. Banii nu mai sunt în bănci, prețurile au crescut, iar noi nu putem ieși din case”, spune Walid.

Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia
Recomandări
Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia

Mai mult, Walid a mai declarat că oamenii nu au încredere în guvernul care susține că va aduce un vaccin și că va fi unul sigur și eficient: „Nu putem decât să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să ne protejeze”.

„Mă rog să se termine curând”

Mouna Sleiman, în vârstă de 58 de ani, s-a refugiat în Liban din Siria, din cauza războiului, iar din 2012 locuiește la Beirut alături de fiica ei, soțul fiicei și cei doi nepoți. Femeia susține că ultimul lockdown a fost cel mai greu pentru ea.

Mouna nu poate merge la muncă, prin urmare, nu aduce niciun venit familiei sale. Cu toate astea, ea și întreaga familie s-au infectat cu coronavirus, iar toate economiile lor s-au dus pe teste, medicamente și suplimente pentru combaterea bolii.

Să stai acasă este greu din punct de vedere psihologic și economic. În mod normal, gătesc pentru multe familii – pentru prânz sau cină – așa că pot să fac față, dar dacă pierd o zi, acoperirea cheltuielilor este dificilă. Mă rog lui Dumnezeu ca povestea asta să se încheie în curând și să putem relua viața ca înainte. Am o familie de îngrijit.

Mouna Sleiman:

„Simți că nu ești în siguranță”

Rasha, în vârstă de 22 de ani, este recepționeră la un hotel în care oamenii își petrec perioada de carantină la sosirea în țară. Tânăra susține că angajaților le este foarte greu, pentru că se confruntă cu unii oaspeți care nu vor să respecte regulile, cum este portul măștii sau testul pentru COVID, care sunt pentru siguranța angajaților.

Firul care îl leagă pe Călin Georgescu de gruparea antistatală „Vlad Țepeș”. Rolul Dorinei Mihai și al putinistului Mihai Lauruc
Recomandări
Firul care îl leagă pe Călin Georgescu de gruparea antistatală „Vlad Țepeș”. Rolul Dorinei Mihai și al putinistului Mihai Lauruc
Mărturiile unor oameni care trăiesc într-una din țările cu cele mai dure restricții din lume: „Nu putem ieși din casă nici ziua, nici noaptea”

Unii dintre noi ne-am pierdut slujbele, alții muncesc din greu ca să câștige un ban. Când lucrezi în pandemie și ai de-a face cu oameni care nu înțeleg cât de grav este acest lucru, te frustrezi și te enervezi, pentru că simți că nu ești în siguranță.

Rasha pentru BBC:

„Nivelul educației a scăzut”

Roula Natour este lector universitar la Universitatea Libaneză de aproape 20 de ani.

Pe ea nu o deranjează să stea acasă, dar asta o îndepărtează de viața socială, de interacțiune și îi este dor de rutina de îngrijire înainte să iasă afară.

Mărturiile unor oameni care trăiesc într-una din țările cu cele mai dure restricții din lume: „Nu putem ieși din casă nici ziua, nici noaptea”

Suntem norocoși că sectorul predării a continuat să se desfășoare în comparație cu alte sectoare, dar nivelul de educație a scăzut. Nu toți elevii participă la cursuri, fie din cauza lipsei de tehnologie, fie a lipsei de motivație.

Roula Natour:

Cadrul didactic susține că este mai greu să te pregătești pentru lecțiile online și uneori se simte de parcă ar vorbi singură, pentru că interacțiunea cu studenții este scăzută.

Liban, țară cu aproximativ șase milioane de locuitori, a fost puternic lovită de coronavirus, înregistrând până acum 282.249 de cazuri, inclusiv 2.404 decese.

Noua tulpină britanică a făcut ca numărul cazurilor să explodeze, iar lockdown-ul care trebuia să se încheie pe 25 ianuarie a fost prelungit.

Foto: BBC/EPA

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Viva.ro
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
Adevarul.ro
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Elle.ro
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Observatornews.ro
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu
HOROSCOP
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI