De acum, doctorii pot lua liniştiţi cadourile oferite de pacienţi, întrucât ei nu intră sub incidenţa legii funcţionarului public, potrivit căreia primirea de bunuri sub orice formă pentru un serviciu făcut reprezintă luare de foloase necuvenite şi se pedepseşte cu închisoarea. Ieri, preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea potrivit căreia medicul nu este funcţionar public.
Părerile medicilor sunt împărţite
Majoritatea doctorilor văd cu ochi buni finalitatea acestui proces legislativ: “Decizia de azi (ierin. r.) este o recunoaştere a faptului că profesia de medic este una liberală, şi nu una funcţionărească… Nu e de condamnat când e vorba de un cadou la final, când deja pacientul se externează. Aici mai poate fi doar treaba economiştilor, care să stabilească cum şi cât s-ar impozita”, a declarat dr. Valentin Boldea (foto), medic de familie din Galaţi. Alţi doctori, însă, nu văd cu ochi buni promulgarea legii. “Eu voiam ca medicii să aibă măcar acelaşi statut ca funcţionarii publici atunci când este vorba despre lefur i, statut social şi respect. Cu legea aşa promulgată, nu eradicăm corupţia din sănătate”, ne-a declarat medicul primar la secţia ATI din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe Iaşi, Tudor Ciuhodaru. El este şi deputat în Parlamentul României şi ne-a mai spus că s-a opus de la început votării acestei legi.

Ce spun pacienţii


„Mă bucur că nu mai sunt nevoită să ascund prin geantă un cadou pe care, din proprie iniţiativă, vreau să-l dăruiesc medicului care m-a ajutat să mă însănătoşesc. Atâta timp cât actul medical nu este condiţionat de o sumă de bani sau altceva, nu am absolut nici o problemă”, Miruna Popescu, 34 de ani, asistent vânzări

Urmărește-ne pe Google News