Urmăresc destul de contrariat transferurile pe piaţa politică. Oamenii politici îşi schimbă ideologiile precum ciorapii. Bine, bine, ştiu butada arhicunoscută a lui Nicolae Iorga – “doar boul este consecvent” -, dar astfel de piruete doctrinare îmi miros a fripturism. A lichelism patentat! Se spune că politica este o doamnă de moravuri uşoare, mai pe româneşte o curvă! Problema acestor traseişti politici nu este că nu-l citesc pe Iorga şi că s-au deşteptat, refuzând să fie boi. Ci aceea că frecventează astfel de doamne cu un trecut deloc onorabil, cu frenezia unor soldaţi în permisie.
Nimic nu s-a schimbat în această ţară, iar cine-l citeşte pe genialul Constantin Argetoianu îşi poate da seama de asta. În 1927, cinicul politician valah s-a gândit că ar putea ajunge şi el preşedinte PNL, mai ales că partidul suferea după dispariţia lui I.I.C. Brătianu, răpus de o ciudată laringită. Cum era un mic vid de putere, olteanul s-a înscris urgent la liberali, pe unde, fie vorba între noi, mai trecuse. Discursul său a fost fulminant, expresie a politicii balcanice care domină România: “Am fost la viaţa mea în multe bordeluri, dar acum vreau să sfârşesc prin a mă aşeza într-o casă cinstită”. Frumos spus. Evident, neales şef, Argetoianu a plecat din PNL, neuitând să afirme că domnişoara nu era virgină. El ar fi vrut să se aşeze la casa lui, dar nemernica îl tradusese…
Cu toate că mulţi se vor supăra, multe din actualele partide politice seamănă cu nişte case cu felinar roşu. Ce doctrine, ce onoare, de destin naţional? Prostituţie pe faţă!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Orașul din România în care fug toți bucureștenii. E la doi pași de capitală, dar traiul aici e de 5 ori mai ieftin. Apartamentele și casele au încă prețuri bune, sunt mereu locuri de muncă și nu există aglomerație în trafic
FANATIK.RO

EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Observatornews.ro
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI